Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călin Geambaşu şi Mălina Olinescu, la mare, când erau copii | FOTO

Publicat in Libertatea, miercuri 14 decembrie 2011 ·

Dărâmat de trecerea în nefiinţă a Mălinei Olinescu, Călin Geambaşu abia mai poate vorbi. “Ne cunoşteam de la trei ani, am copilărit împreună. Voiam să cântăm până la adânci bătrâneţi. Făcea parte din trupa mea şi aveam atâtea concerte de dus la bun sfârşit”, spune artistul. Dărâmat de trecerea în nefiinţă a Mălinei Olinescu, Călin Geambaşu abia mai poate vorbi. “Ne cunoşteam de la trei ani, am copilărit împreună. Voiam să cântăm până la adânci bătrâneţi. Făcea parte din trupa mea şi aveam atâtea concerte de dus la bun sfârşit”, spune artistul.

Călin ne-a trimis o serie de fotografii din copilăria sa şi a Mălinei, o prietenie care durează de peste trei decenii.

Vecinii şi apropiaţii Mălinei Olinescu au aprins lumânări şi au depus flori în faţa blocului în care locuia artista. Pe trotuar, în locul în care s-a prăbuşit Mălina încă mai erau, ieri, pete de sânge.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România! Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 45 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs în noaptea de duminică spre luni, la ora locală 1:41, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Conform sursei cit

Zeci de percheziții, în mai multe orașe din țară. Polițiștii au luat în vizor mai multe rețele care au săvârșit evaziune, contrabandă, spălarea banilor și alte infracțiuni

Ziare.com acum 29 minute
Peste 80 de percheziţii domiciliare se desfăşoară luni dimineaţă în cadrul a 15 acţiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în infracţiuni economico-financiare. ''Astăzi, 27 mai, Inspectoratul General al Poliţiei Române,

Iranul intenţionează să crească producţia de petrol la 4 milioane de barili pe zi, potrivit agenţiei de presă Tasnim

News.ro acum 51 minute
Iranul a aprobat un plan de creştere a producţiei de petrol la patru milioane de barili pe zi, a relatat duminică agenţia de presă a ţării Tasnim, fără a furniza un interval de timp, transmite Reuters. ”Un consiliu economic condus de preşedintele in

Revoltele din Noua Caledonie: Starea de urgență va fi ridicată luni, aeroportul rămâne închis

HotNews acum 2 ore
​Starea de urgență din Noua Caledonie va fi ridicată, a anunțat președinția franceză, dar aeroportul internațional va rămâne închis până duminică, în ciuda unei diminuări treptate a tensiunilor, transmite France Presse. Pușcași marini din armata Fra

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: Tehnologia ne permite să fim toţi primari. Putem decide ce se întâmplă în oraşul nostru cu un click pe telefon. Votezi direct primarul, la pachet cu avatarul

Ziarul Financiar acum o ora
“Astăzi tehnologia ne permite să fim toţi primari, să fim toţi cetăţeni, să fim toţi implicaţi în serviciul public şi să respectăm banul public, adus din buzunarul nostru şi pus la un loc să creeze un beneficiu comun”, afirmă Adrian Sârbu. Folosirea

Vladimir Putin în Uzbekistan, a treia sa deplasare externă de la realegere

News.ro acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin, aflat la a treia deplasare externă de la realegerea sa în martie, a sosit duminică în Uzbekistan şi s-a întâlnit cu omologul său Shavkat Mirziyoyev înainte de începerea discuţiilor oficiale, relatează Reuters. Agenţi

Elon Musk plănuieşte construirea unui supercomputer xAI, potrivit The Information

News.ro acum 3 ore
Omul de afaceri american Elon Musk le-a spus recent investitorilor că startupul său de inteligenţă artificială xAI intenţionează să construiască un supercomputer care să alimenteze următoarea versiune a chatbotului său AI Grok, potrivit The Informat

Zelenski se întâlneşte astăzi, la Madrid, cu premierul spaniol Pedro Sanchez

Mediafax acum o ora
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se întâlneşte, luni, la Madrid, cu premierul spaniol, Pedro Sanchez, a anunţat guvernul spaniol, potrivit El Mundo. La 15 mai, Zelenski şi-a amânat toate vizitele externe, inclusiv o călătorie în Spania, pe

Gitanas Nauseda şi-a anunţat victoria în alegerile prezidenţiale din Lituania

Mediafax acum o ora
Lituanianul Gitanas Nauseda şi-a anunţat realegerea într-un scrutin prezidenţial duminică, în urma unei campanii dominate de preocupările de securitate din Uniunea Europeană şi membru NATO, alături de Rusia. Naţiunea baltică de 2,8 milioane de oamen

Cutremur cu magnitudinea 6,6 în apropierea arhipelagului Tonga din Pacificul de Sud

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 6,6 a lovit luni arhipelagul Tonga din Pacificul de Sud, a anunţat Institutul Geologic al SUA (USGS). Seismul a avut loc la o adâncime de aproximativ 112 kilometri, la mai puţin de 200 de kilometri nord de Nuku'alofa, cap

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/19°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

16°
lun.

12°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

12°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

15°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°