Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peştera cu muzică din Româneşti

Publicat in Romania Libera, miercuri 14 decembrie 2011 ·

Unii dintre turişti vin de la mii de kilometri depărtare pentru a asista la evenimentele inedite.

În timp ce în marile oraşe, la concerte, cu greu se mai adună câteva sute de oameni, la cele din peştera din Româneşti vin mii de spectatori. Unii sosesc de la distanţe uriaşe, de la mii de kilometri depărtare, şi pentru ei nu contează nici accesul greoi, nici frigul din peşteră, ci doar acustica deosebită. Sub pământ au fost susţinute concerte simfonice, dar şi de jazz, rock sau chiar muzică electronică. Româneşti, un sat din Banat a ajuns cunoscut în întreaga Europă pentru concertele care au loc chiar sub pământ, într-o peşteră.

De la avion, la peşteră

Drumul şerpuieşte prin satele bănăţene, iar Făgetul, un vechi centru de cultură bănăţean, pare încremenit în timp. Într-un fost avion, amplasat pe marginea drumului naţional, acum se află un bar, o atracţie a zonei. Localnicii îşi amintesc că avionul a venit în oraşul lor în anii 1970. „Atunci, s-a vorbit că acesta i-ar fi aparţinut fostului conducător comunist al României, Gheorghe Gheoghiu-Dej", spun localnicii. Imediat, după fosta fabrică de oţet de la Margina, se vede satul Coşava. De la Timişoara până la Coşava sunt doar 100 de kilometri. De aici, turistul părăseşte drumul naţional, apoi la câţiva kilometri se află satul Româneşti. În dreptul cimitirului, un alt drum duce până la peşteră. Însă, traseul este accesibil doar pentru maşinile de teren până într-o poiană deosebită şi de acolo, până la peşteră, turistul ajunge pe jos.

Aşezare neolitică

Peştera Româneşti a intrat în atenţia cercetătorilor abia în secolul XIX, când, în 1872, au început primele săpături sub conducerea lui T. Orthmayr, de natură geologică şi faunistică. Săpăturile arheologice ulterioare au scos la iveală oase de urs de cavernă şi obiecte ce provin de la o aşezare neolitică, printre care un depozit de cereale, cera

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Când se încălzește în România. ANM a publicat prognoza pe următoarele patru săptămâni

Ziare.com acum 2 ore
Meteorologii estimează că, până la jumătatea lunii octombrie, temperaturile vor fi uşor mai ridicate faţă de cele normale pentru această perioadă, în special în regiunile sudice. Ulterior, valorile termice se vor situa în jurul celor specifice perio

UPDATE - Un autobuz şi un microbuz s-au ciocnit, în Gorj/ Opt persoane, transportate la spital/ Alte două s-au prezentat singure la UPU/ Toate victimele erau în microbuz/ Traficul pe DN 67D, oprit în urma accidentului, reluat

News.ro acum 40 minute
Un autobuz şi un microbuz s-au ciocnit, vineri dimineaţă, pe DN 67D, în zona localităţii Runcu din judeţul Gorj, opt persoane fiind transportate la spital. Pentru două dintre victime a fost nevoie de intervenţia echipajelor de descarcerare. Ulterior

Explozie într-un bloc de apartamente. Un bărbat a fost prins sub dărâmături

Ziare.com acum 2 ore
O explozie s-a produs, vineri dimineaţă, 20 septembrie, la un apartament din municipiul Adjud, judeţul Vrancea, o persoană fiind rănită şi scoasă de pompieri de sub dărâmături. Deflagraţia nu a fost urmată de incendiu. Pompierii au mai evacuat trei

Iron Maiden a anunțat un nou turneu mondial: „Run For Your Lives” / Primul concert din Europa va fi la Budapesta

HotNews acum o ora
Trupa britanică Iron Maiden a anunţat un turneu mondial, „Run For Your Lives”, care marchează 50 de ani de activitate. Turneul va începe în mai 2025 şi va dura până în 2026, notează News.ro. Potrivit primelor informaţii publicate de trupa de heavy m

Ce ar însemna preluarea Commerzbank pentru UniCredit şi pentru sistemul bancar

News.ro acum o ora
Mişcarea UniCredit de a cumpăra o participaţie la banca germană Commerzbank ridică semne de întrebare dacă o fuziune transfrontalieră mult aşteptată ar putea stimula mai multe achiziţii şi zgudui sectorul bancar european, potrivit CNBC. Săptămâna tr

Lamine Yamal, locul doi în topul celor mai tineri marcatori all-time din Liga Campionilor

News.ro acum 51 minute
Fotbalistul echipei FC Barcelona, Lamine Yamal, care a înscris joi un gol în meciul cu AS Monaco, ocupă locul doi în topul celor mai tineri marcatori all-time din Liga Campionilor. Yamal a înscris în minutul 28 al partidei AS Monaco – FC Barcelona,

SuperLiga: Oţelul Galaţi vs Dinamo – Derby de podium

HotNews acum 2 ore
Oţelul Galaţi – Dinamo, meci contând pentru etapa a 10-a din campionatul României, este programat, vineri, 20 septembrie, de la ora 21:00, pe Stadionul Oţelul, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1. Oţelul Galaţi, una dintre c

Israelul a atacat Libanul și anunță că a lovit aproximativ 100 de lansatoare de rachete ale Hezbollah

Libertatea acum o ora
Avioanele de război israeliene au lansat joi seară cele mai intense lovituri din ultimul an asupra sudului Libanului, atacând poziții ale grupării Hezbollah, relatează Reuters și CNN, citat de News.ro. Armata Israelului (IDF) a precizat ulterior că

Vlad Pascu, la un nou termen de judecată în Dosarul 2 Mai, la Judecătoria Mangalia

Ziua Constanta acum 33 minute
La Judecătoria Mangalia are loc ședința de judecată, programată astăzi, 20 septembrie 2024, la ora 10:00. Potrivit portalului instanțelor de judecată, astăzi magistrații sunt așteptați să se pronunțe în dosarul de fond, care are ca obiect uciderea

Ursula von der Leyen a ajuns la Kiev. Este a opta vizită a preşedintei Comisiei Europene în Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a ajuns, vineri dimineaţă, la Kiev, aceasta fiind a opta sa vizită în Ucraina. ”A 8-a mea vizită la Kiev are loc în timp ce sezonul de iarnă începe în curând, iar Rusia continuă să ţintească infrastr

Vremea

București
acum

18°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/27°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

13°
vin.

11°/23°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/21°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

11°/21°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

14°/26°