Munca la grila de sărbători e în plină desfăşurare. EVZ a aflat care sunt cele mai importante emisiuni. Sursa: ANTENA 1
Pro TV pregăteşte de zor spectacolul ce va însoţi finala "Vocii României", în timp ce la Antena 1, Gabriela Firea îşi testează calităţile de gazdă pe "Crăciun în familie" - o ediţie specială, în două părţi, înaintea demarării show-ului de weekend pe care-l va modera.
La TVR, cele trei zile magice sunt un prilej de aniversare, pentru că se împlinesc 55 de ani de televiziune.
Ce se coace în bucătăria televiziunilor
După ce a uimit pe toată lumea anunţând că este însărcinată (în patru luni - n.r.) şi a anunţat la "Acces Direct" că aşteaptă un băiat, Gabriela Firea, care a renunţat la comentariile politice pentru o emisiune de divertisment de weekend în grila Antenei 1, se va ocupa şi de ediţia specială de Crăciun, programată pentru 26 decembrie. Printre invitaţi, buna prietenă şi colegă, Simona Gherghe.
Cum cele două au anunţat deja că urmează să lanseze împreună un CD cu muzică de petrecere, sigur în cea de-a doua zi de Crăciun ne vor colinda cu melodii de pe noul album.
Finala "Vocii României" se anunţă incendiară la Pro TV. Luni, 26 decembrie, supershow-ul programat de la 20.30 îşi va anunţa câştigătorul într-un spectacol din care nu vor lipsi invitaţii străini.
Pentru TVR, zilele de 24-26 decembrie înseamnă aniversarea a 55 de ani de televiziune. Astfel, postul naţional a pregătit câte o gală în fiecare zi, cu muzică, umor, teatru, film, divertisment sau sport. În 24 decembrie, gazda Galei va fi Mircea Radu, pe 25 decembrie Iuliana Tudor va vorbi despre muzică de toate genurile, iar pe 26 decembrie, Florin Piersic va prezenta teatrul. Pentru sărbătoarea sportului sunt invitaţi sute de sportivi din toate ramurile.
Şi Naţional TV este cuprins de sărbătoare. În