Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) a fost ţinta unor acuze nefondate, care au trecut ca furtunile de vară, dar care se pot oricând repeta şi tot oricând pot viza şi alte organizaţii ale studenţilor români din străinătate. Cauzele sunt de natură diversă. Pe de o parte, nu ar fi prima dată când politicianismul tinde să maculeze cele mai nobile idei şi idealuri, pentru că, dacă naţionalismul electoral s-a dovedit profitabil, de ce nu ar fi folosit şi transnaţio-nalismul electoral? Pe de altă parte, o dublă suspiciune planează asupra loialităţii aceluia care trăieşte departe de patria sa, atât dinspre ţara de origine, cât şi dinspre ţara-gazdă, lipsa de încredere manifestându-se constant, în forme variate. Cum LSRS este cea mai cunoscută şi mai activă organizaţie a tinerilor români aflaţi la studii peste hotare, mitul „străinului" a luat-o ca ţintă mai întâi.
Se impune precizarea că nu sunt membră a LSRS, deşi Liga m-a premiat şi mă invită la activităţile ei. În măsura timpului disponibil, particip la activităţile LSRS, ca şi la acelea ale unor alte organizaţii studenţeşti care mă invită. Mă implic deoarece legătura cu ţara este importantă pentru mine.
De exemplu, abia am sosit de la Washington D.C., unde sâmbătă, 10 decembrie 2011, am participat la conferinţa „Leadership Studenţesc 2011", organizată de LSRS şi de Ambasada României în SUA.
În cursul dimineţii, sesiunea plenară de deschidere a avut un format clasic, prezentările susţinute de invitaţii speciali fiind urmate de o discuţie liberă. Astfel i-am putut urmări pe domnul Grant Harris, şeful Camerei de lectură europene de la Biblioteca Congresului american, precum şi pe domnul dr. Eliot Sorel, expert în medicină, profesor şi consilier pe probleme de politici publice în cadrul sistemelor de sănătate. Dintre invitaţii speciali s-au mai remarcat doamna Andreea Culian (US State Depart
