Patru tineri, dintre care doi minori, din Alba Iulia au fost identificaţi de poliţişti ca fiind principalii suspecţi într-un caz de furt de subansamble de cale ferată cu un prejudiciu de peste 680.000 de lei. Doi dintre aceştia au fost arestaţi preventiv, în timp ce minorii sunt cercetaţi în continuare în libertate, cu măsura obligatorie de a nu părăsi localitatea.
Poliţişti din cadrul Serviciului Poliţiei Transporturi Alba şi de la Postul dePoliţie Transport Feroviar Alba Iulia i-au prins pe cei patru, la începutul acestei săptămâni. Este vorba despre A.A.I. (20 de ani), C.D.C. (18 ani) şi doi minori de 17 şi 15 ani, toţi din municipiul Alba Iulia. Aceştia au pătruns prin efracţie, în două nopţi din luna iunie a acestui an, într-o clădire din Alba Iulia, aparţinând Sucursalei Centrului Regional de Întreţinere şi Reparaţii Braşov şi au sustras mai multe ansamble, subansamble şi piese de schimb pentru instalaţiile de semnalizare şi dirijare feroviară. Le-au transportat cu un autoturism şi le-au valorificat la un centru de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase.
Piesele au fost estimate la o valoare de 684.687 lei.
Cei patru suspecţi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă şi au fost prezentaţi, marţi, Tribunalului Alba, cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă. Instanţa de judecată a emis faţă de A.A.I. şi C.D.C. mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile, pentru furt calificat. Cei doi minori a rămas în libertate, însă nu au voie să părăsească localitatea de domiciliu.
URL scurt: http://alba24.ro/?p=60783
Patru tineri, dintre care doi minori, din Alba Iulia au fost identificaţi de poliţişti ca fiind principalii suspecţi într-un caz de furt de subansamble de cale ferată cu un prejudiciu de peste 680.000 de lei. Doi dintre aceştia au fost arestaţi preventiv, în timp ce minorii