O problemă care rămâne nerezolvată după în-tâl-nirea liderilor europeni de săptămâna trecută este cea a încrederii investitorilor. Neîncrederea a fost accentuată de gafele politicienilor, dar şi de comportamentul cel puţin bizar al agenţiilor de rating. Dacă mai punem la socoteală şi tot mai acuta lipsă de coerenţă în gândirea investitorilor, care se bazează pe zvonuri mai mult decât pe fapte şi analiză economică, avem reţeta unui dezastru total în evoluţiile viitoare ale crizei zonei euro.

Agenţiile de rating practică de mai mult timp un joc periculos: se amestecă în decizia politică şi pun presiune pe decidenţi sub ameninţarea scăderii ratingului entităţilor pe care aceştia le reprezintă. Standard and Poor's a făcut această mutare, atunci când a scăzut în august ratingul SUA la AA+ de la triplu A, de care cea mai mare economie s-a bucurat întotdeauna. A fost o decizie cu puţine motivaţii economice: ştiam cu toţii că economia americană este puternic îndatorată, dar mai ales că deficitele sunt cronice şi decizia de "disciplinare" a consumatorului american este una dificilă şi cu impact asupra creşterii economice mondiale. Tocmai din acest motiv, deficitul american este finanţat fără probleme şi la dobânzi simbolice de către investitorii chinezi, japonezi şi europeni. Totuşi, S&P a găsit de cuviinţă să "amendeze" comportamentul politicienilor americani, într-un moment în care criza din Europa avea nevoie de stabilitatea venită de pe cealaltă parte a oceanului.

Odată cu înrăutăţirea situaţiei din zona euro şi contagiunea la boa-la grecească, ce a cuprins pe rând Irlanda, Portugalia, Italia şi Spania, a devenit clar că sistemul bancar în totalitatea lui dă semne de fragilitate. Din nou, nu este nimic sistemic, ci mai degrabă încorsetarea în regulile pe care singuri ni le-am stabilit (de prudenţialitate bancară, regulamente Basel II, III etc).

Să fim ma