Momentul implinirii a 22 de ani de la Revolutie se apropie odata cu tot mai dureroasa constatare a neajunsurilor democratiei, o scumpa. In numele alegerilor libere au murit o suma de naivi care simteau in nari libertatea, dar cetatenii se pregatesc sa-si ia concediu electoral.

Langa sectiile de stampilare vor fi amplasate dormitoare in care familiile de romani vor face cu randul, deoarece buletinul de vot va avea 500 de pagini si va cuprinde sectiuni de locale, parlamentare, europarlamentare, prezidentiale de bloc, alegeri pentru rectori si procurori, sase-sapte referendumuri nationale si vreo doua regionale, plus note de subsol.

In fierbinteala pe care o parcurgem cu nonsalanta cu care spargem seminte la film, peisajul arata asa: Traian Basescu este satisfacut ca a avut dreptate si colegii europeni i-au confirmat ca, decat mort si ingropat, mai bine bolnav si plin de potential. Liderii Opozitiei, la fel de ipocriti, trambiteaza Nirvana intr-un limbaj buruienos (da, dar eu nu candidez!), semn ca se bazeaza pe tembelismul romanilor. Iar peste cinci secunde apreciaza ca electorii sunt prea inteligenti ca sa nu sanctioneze Puterea pentru comasarea alegerilor, deoarece, obisnuiti sa respire, sa mediteze si sa se scobeasca in nas intr-un templu al democratiei, nu vor suporta sa nu faca distinctie intre mesaje.

Deasupra acestui circ se instaleaza, viclean precum Catalin, Dan Diaconescu. Sondajele care exprima boala ce a luat locul mortii il plaseaza pe al doilea loc in intentiile de vot pentru tronul maxim.

L-am cantarit adesea pe DDD asezandu-l pe locul Musatinilor, Basarabilor etc, si nu m-am dat de ceasul mortii constatand ca nu se potriveste. Am luat-o ca atare. Omul nici macar nu ofera nimic in afara de episoade din ceea ce gusta cu voce tare 15 la suta din electorat, si in soapta o parte care considera ca s-ar umple de