Criza economică este, în ciuda impactului negativ asupra nivelului de trai al românilor, o reală oportunitate pentru ţara noastră.

Fără actuala recesiune, tranziţia către o economie eficientă s-ar fi prelungit cel puţin un deceniu. Fără disciplina financiară impusă de Germania şi Franţa întregii Europe, capitalismul de cumetrie şi statul asistenţial ar fi împiedicat dezvoltarea accelerată şi durabilă a României.

Dacă nu s-ar fi confruntat cu dificultăţi economice majore, marile ţări ale Europei ar fi perpetuat, pompând resurse importante, modelul social care a păstrat continentul unit în diversitatea sa. Până acum, susţinerea proiectului european s-a făcut contra-cost. Privilegiile economice au fost cele care i-au convins pe francezi şi nemţi să accepte Uniunea Europeană şi să se reconcilieze astfel după Al Doilea Război Mondial. Au rămas împreună, laolaltă cu celelalte popoare europene, atâta vreme cât piaţa liberă le-a alimentat "cardul de ţară".

Fără excepţie, statele europene au sprijinit proiectul comunitar direct proporţional cu beneficiile de ordin economic de care s-au bucurat. Marea Britanie a refuzat moneda euro, pentru că a avut o liră sterlină puternică, dar a fost foarte cooperantă când a fost vorba să-şi vândă produsele şi serviciile pe piaţa comunitară, neîmpovărată de taxe vamale. City-ul londonez, centrul financiar al Europei care furnizează Marii Britanii aproximativ 30% din PIB, a huzurit de pe urma nerespectării, de către majoritatea ţărilor europene, a celor convenite la Maastrich încă de la începutul anilor 90: deficit bugetar de 3% şi nivel de îndatorare al statelor de maxim 60% din PIB. Membrii fondatori au ţinut în viaţă Uniunea Europeană, păstrând echilibrul puterilor într-un veritabil concert care l-ar face invidios chiar şi pe principele von Metternich, mânaţi de un pragmatic mercantilism. Majoritatea pro