A doua cea mai mare bancă franceză Credit Agricole SA, va raporta pierderi pe anul 2011 și va tăia 2350 de posture din divizia de investiţii şi cea de credite de retai. Acestea sunt efectele crizei datoriilor suverane care erodează perspectivele de creștere economic.
Credit Agricole va înregistra în al patrulea trimestru al lui 2011 pierderi din plasamentele făcute care îi vor reduce capitalul de 2,5 miliarde de euro, potrivit unui comunicat publicat ieri citat de Bloomberg. „Pierderile sunt enorme”, a declarat Jacques-Pascal Porta, unul dintre economiştii Ofi Gestion Privee, societate de consultaţă şi administrate de active franceză, care gestionează active de aproximativ 500 de milioane de euro. „Este de rău, mult mai rău decât orice ne-am fi așteptat”, a adăugat acesta, citat de aceeaşi agenţie de presă.
Banca a renunţat la distribuirea de dividende pentru 2011 și a comunicat că nu poate confirma obiectivele pentru 2014 din cauza „lipsei de vizibilitate a climatului economic și financiar.” Credit Agricole se alătură rivalilor săi, BNP Paribas SA și Societe Generale SA, care, recent, au luat măsuri similare de redimensionare a personalului din segmentele de credite pentru corporaţii şi din diviziile de investiţii, forţate în mod special de instituțiile de reglementare, care cer mărirea rezervelor de capital.
Reducerea bilanțului
Oficiali ai Credit Agricole au declarat pe 28 septembrie că doresc să reducă nevoile de finanțare cu 52 de miliarde de euro, din care, între 15 și 18 miliarde de euro ar fi tăierile de finanţări pentru diviziile de corporate și de investiții. Pentru a se încadra în limitele prevăzute de regulile de capital Basel III, Credit Agricole va reduce valoarea activelor riscante cu 60 de miliarde de euro, diminuând resuresele financiare allocate tranzacţionării instrumentelor derivate și finanțarea corporațiilor.