Mădălina a ajuns în Valea Screzii, în centrul social condus de părintele Nicolae Tănase în urmă cu aproape zece ani. Avea doar 5 ani şi un metru înălţime. Pe atunci, era doar o fetiţă care îşi pierduse mama cu trei ani şi jumătate în urmă. Astăzi este premiantă, e elevă în clasa a noua la o şcoală de renume, e jucătoare de handbal în echipa liceului, ştie să schieze şi îi coordonează la cor pe copiii mai mici din tabără. Locuieşte într-una din casele din Valea Screzii, cea a "şcolăriţelor", cu încă şapte fete şi o mamă aflată în dificultate şi copilul ei. Acolo am găsit-o într-o după amiază, făcându-şi conştiincioasă temele aşa cum face în fiecare zi a săptămânii.
"Mama a murit şi noi am rămas cu bunica. Avea o pensie foarte mică, era bolnavă şi nu putea avea grijă de noi", povesteşte fata rămasă fără mamă pe când avea doar un an şi jumătate. De tatăl ei nu ştie nimic. Nici măcar cum îl cheamă.
Aşa că ea, împreună cu cei doi fraţi mai mari au ajuns în grija Direcţiei pentru Protecţia Copilului care le-a găsit locuri într-un centru de plasament. "Am trăit acolo momente groaznice, dar şi momente frumoase. Îmi amintesc că mâncam Dero, şi ziceam că este lapte", spune ea. "Era unul din momentele groaznice, nu?", o întrebăm. "Nu, nu", vine răspunsul Mădălinei."Era unul din momentele frumoase. Momentele groaznice erau atunci când ne băteau şi nu ne dădeau să mâncăm", îşi aminteşte.
De acolo a ajuns, pentru şase luni, la o familie din Târgu Jiu, care o trata ca pe copilul lor. "E cel mai greu să nu ai o mamă care să îţi fie alături şi să îţi arate că te iubeşte. Oamenii aceia m-au tratat ca o familie, ca şi cum ar fi fost părinţii mei. Dar n-am putut să stau la ei. Aşa a vrut Dumnezeu. Bunica nu a fost de acord să stau departe de fraţii mei. Aş fi vrut să păstrez legătura cu acea familie, dar Protecţia Copilului mi-a interzis să iau legătura cu ei", conti
