Vladimir Putin a declarat, joi, că se va retrage de la putere când va simţi că nu va mai avea sprijinul poporului, subliniind că referinţa nu sunt manifestaţiile sau Internetul, ci urnele, informează AFP.
"Pot spune cu certitudine că, atunci când nu voi mai simţi această susţinere, nu voi mai rămâne nicio zi în plus la putere", a declarat Putin.
"Într-o societate democratică, nu se stabileşte nici pe stradă, nici pe Internet dacă există sau nu susţinere, ci doar prin rezultatele alegerilor", a spus Putin.
Vladimir Putin, care a fost preşedinte în perioada 2000 - 2008, iar acum este prim-ministru, intenţionează să redevină şef al statului după scrutinul prezidenţial din martie 2012. Teoretic, Putin va putea avea din nou două mandate consecutive de câte şase ani.