După consultările de la Cotroceni, partidele nu par să se fi apropiat de o concluzie cu privire la modul în care România va implementa acordul de uniune fiscală. Seful statului întrevede însă un consens, dar numai dacă liderii politici renunţă pe moment să mai discute „chestiuni colaterale", precum reorganizarea administrativ-teritorială, reducerea numărului de parlamentari şi comasarea alegerilor. Principala temă de discuţie la Cotroceni a fost modul în care România poate introduce în legislaţia sa prevederile convenite recent la Bruxelles. Este vorba de acel deficit structural de 0,5% recomandat a fi inclus în Constituţie sau într-o lege echivalentă. Plecând de la premisa că România nu are acte echivalente (care să necesite pentru modificare o majoritate de două treimi în Parlament şi un referendum, aşa cum este cazul Legii fundamentale), preşedintele Traian Băsescu i-a consultat pe liderii partidelor parlamentare, acceptând chiar solicitarea liderilor USL de a fi chemaţi separat de reprezen-tanţii arcului guvernamental. Cum aceştia îşi menţin părerea că revizuirea Constituţiei trebuie făcută doar de viitorul Parlament, iar prevederile acordului european să fie adoptate mai degrabă printr-o lege specială, puterea se află într-un nou impas, deoarece nu are singură voturile necesare adoptării proiectului de revizuire.
UDMR, în opoziţie faţă de PDL
Şi în sânul puterii există însă disensiuni. PDL susţine revizuirea Constituţiei pentru ratificarea acordului fiscal, dar ar vrea ca, o dată cu asta, să umble şi la cele două Camere ale Parlamentului şi la numărul de aleşi, astfel încât să fie implementate rezultatele referendumului din 2009. Mai mult, după cum a arătat secretarul general al PDL, Ioan Oltean, democrat-liberalii iau în considerare ca referendumul pentru revizuirea Constituţiei să aibă loc o dată cu alegerile locale şi parlamentare, pent