Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Povestea globului fabricat la Cluj care a cucerit America

Publicat in Adevarul, joi 15 decembrie 2011 ·

Peste 800.000 de globuri făurite la Cluj ajung, în fiecare an, în toate colţurile lumii. Anul acesta, un model nou a făcut furori în SUA, unde s-au vândut în jur de 100.000 de bucăţi.

Flori din mătase, mărgele, foiţe de aur şi strasuri - cu toate acestea a fost împodobit cel mai bine vândut glob fabricat în Cluj, peste Ocean. Reprezentanţi ai unui cunoscut lanţ de magazine de desfacere din SUA ( care deţine 1.150 de magazine) au făcut comandă pentru aproape 100.000 de globuri din acest model încă de anul trecut.

Mai întâi, se modelează sticla

„Un astfel de glob costă, la preţ de fabricaţie, în jur de 12 lei. În State, globul ajunge să coste în jur de 13 dolari, adică vreo 40 de lei", explică Mihaela Turcu, managerul făbricuţei din Cluj. Potrivit managerului, raportul de vânzări realizat în SUA a arătat că acest model se află pe primul loc, anul acesta, în topul vânzărilor.

Globurile sunt pictate cu măiestrie

Managerul fabricii ne explică sursa de inspiraţie pentru acest glob. „În general, globurile urmează moda feminină. Aşa s-a întâmplat şi cu cel mai bine vândut glob de anul acesta. Cum noi deja am primit comenzi pentru Crăciunul 2012, putem spune că la anul la mare căutare vor fi globurile verzi", explică managerul fabricii de globuri.

Globuri cu cristale Swarovski

Anul acesta se poartă culori naturale şi movul, spune Mihaela Turcu.

Crăciun în fiecare zi

Pentru cei 40 de angajaţi ai singurei fabrici de globuri din Cluj este Crăciun în fiecare zi. De aproape 20 de ani, fabrica livrează globuri în toate colţurile lumii: SUA, Italia, Germania, Ungaria, Austria.

Globuri

Patronii făbricuţei, soţii Mihaela şi Gheorghe Turcu, au pus bazele afacerii de familie în 1992, cu un suflător în sticlă şi o ceramistă care picta globurile.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 10 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 4 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 5 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 8 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Goldman Sachs a primit o lovitură de 900 de milioane de dolari

Mediafax acum 4 ore
Goldman Sachs a primit o lovitură de 900 de milioane de dolari cu investiţia în Northvolt. Colosul american de investiţii este al doilea cel mai mare acţionar al producătorului suedez de baterii care a depus în această săptămână cererea de faliment,

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°