Această boală apare foarte rar la bărbaţi, dar este deosebit de agresivă. Un bărbat de 52 de ani care a fost diagnosticat cu o tumoare mamară în urmă cu cinci ani povesteşte cum a trecut prin această experienţă.
Ioan Suciu nu poate spune ce anume i-a declanşat boala, dar povesteşte că totul a început în ziua în care un viţel l-a lovit cu cornul la sân. Noaptea, i-a curs un lichid din sân, iar apoi i s-a format un nodul ca un bob de porumb care, la atingere, durea ca atunci când te curentezi. Nodulul mai creştea, se mai micşora, dar, timp de 7 ani, Ioan Suciu nu i-a dat importanţă. „După o zi de cosit, pe la 1 noaptea, m-a luat o durere insuportabilă. Parcă îmi băga cineva un cuţit la fiecare două-trei secunde. Nodulul ajunsese ca un ou turtit", îşi aminteşte bărbatul. A doua zi s-a dus la medic. S-a operat şi, la îndemnul unui bun prieten al cărui tată era medic în Bucureşti, a dus proba la biopsie.
„I-am spus asistentei că poate să-mi bage şi un ac de viţel"
Ioan Suciu nu s-a speriat când a auzit că are cancer la sân şi nici nu-i prea venea să creadă ce aude. „Hai să stăm de poveşti", i-a spus bunul lui prieten, când s-a întors, după trei luni, cu rezultatele biopsiei, confirmate la două centre medicale. N-a avut însă nevoie de prea multe încurajări. Ioan Suciu a ales să meargă la Institutul Oncologic din Cluj, unde medicii i-au scos glanda mamară şi ganglionii limfatici axilari.
Au urmat şase şedinţe de chimioterapie, pe care le-a făcut din trei în trei săptămâni, şi încă o lună de radioterapie. „Foarte bine am suportat tratamentul. Odată, asistenta mi-a zis că-mi bagă un ac mai gros, iar eu am răspuns că poate să-mi bage şi unul de viţel.
Nici pastile de greaţă nu luam şi-i spuneam asistentei să le dea femeilor din salon care se simţeau mai rău", povesteşte bărbatul. Timp de patru ani, a mers la controale o dată la şase luni. Acu