Vă uitaţi la televizor, să vedeţi cât plătesc pentru libertate oamenii din Siria, acei demonstranţi care ies de săptămâni în stradă ca să fie decimaţi sau acei soldaţi care refuză să tragă în ei şi sunt împuşcaţi de superiorii lor? Şi vă întrebaţi vreodată câte zile am fi continuat noi să ieşim în decembrie 1989 dacă armata nu se hotăra să treacă de la Ceauşescu la Iliescu şi după ce puţinii eroici dintre noi deja săriseră în faţa tancurilor pe data de 21 decembrie? Văzând cum apăram zilele astea democraţia, îmi răspund singură: dacă Ceauşescu nu o rupea la fugă, poporul vegetal nu ar fi avut abnegaţia asta pe care o văd în Siria. Sau ar face azi ceva, când democraţia e greu pusă la încercare, iar riscurile celor care o apără sunt comparabil infime faţă de ce am înfruntat acum 20 de ani sau de ce au parte sirienii.
Poate exagerez? Nu. Să uităm pe moment de euro, criză şi corupţie, că avem probleme mai grave: alegerile; libertatea de manifestare publică; libertatea presei. Să le iau la rând. Amânarea alegerilor locale pentru prima dată în mod unilateral, prin asumarea răspunderii, creează un precedent catastrofal pentru democraţia noastră. Alegerile nu trebuie amânate de nici un guvern ca să iasă el mai bine, sau nu am mai avea niciodată alegeri la o dată previzibilă: asta e manipulare electorală, şi grosolană, invocând un cost ridicol, sub cel plătit pentru acoperişul extravagant al noii Arene Naţionale. Ai zice că la ora asta ar trebui să fie plin de oameni care să demonstreze contra acestei porcării, dar nu e cazul: poporul e în malluri sau alege purceii pentru sacrificat. Nu e nimic, într-un mod excepţional societatea civilă s-a mobilizat, cu mai toate ONG-urile de care aţi auzit, cerând guvernului să dea înapoi. Nici asta nu a ajutat, deşi vorba aia, dacă toţi îţi spun că eşti beat, inclusiv unii care te-au susţinut totdeauna, te duci şi te culci, nu o
