Concluzia optimista transmisa de Traian Basescu la finalul consultarii cu partidele politice parlamentare pe tema acordului european de guvernanta fiscala a fost mai degraba una de uz extern.
Spunand ca o intelegere este aproape, presedintele incearca sa dea un mesaj optimist, de care are nevoie si imaginea Romaniei, si unitatea europeana greu pusa la incecare, si acordul insusi a carui soarta este inca incerta.
Dincolo de asta, insa, eu nu prea vad motive de optimism. Sigur, toate partidele se declara de acord cu ratificarea tratatului ce ar urma sa fie semnat in primavara. Toti se declara de acord cu necesitatea disciplinei fiscale, cu abordarea responsabila, cu transparenta bugetara. Dar asta nu inseamna decat ca sunt de acord cu documentele europene deja existente si asumate de Romania.
Deficitul bugetar, de exemplu, era deja limitat prin chiar acordul de constituire a UE, insa regula a fost atat de des incalcata, la vedere sau sub acoperirea unor cifre masluite, incat ea nici macar nu mai conta.
Asadar, ceea ce aduce nou acest tratat este tocmai intarirea acestor reguli prin stabilirea sanctiunilor automate pe care ar urma sa le atraga incalcarea lor, prin competentele acordate curtii europene de justitie si, mai ales, prin constitutionalizarea acestor reguli.
Nucleul dur al Europei, adica Germania, Franta si, mai nou, Polonia, vrea sa se asigure ca regulile fiscale si uniunea fiscala nu vor ramane simple propozitii pe hartie, ca pana acum, ci vor fi incluse in legislatiile nationale la cel mai inalt nivel de reglementare, adica cel constitutional, astfel incat nerespectarea lor sa poata fi sanctionata rapid, nu doar la nivel comunitar, ci si in plan intern, iar renuntarea la ele sa nu poata fi facuta printr-o simpla decizie a unei majoritati de moment, ci doar in urma celui mai complex proces legislati
