Chiar dacă, în ultimele luni, a crescut preţul fructelor şi legumelor comercializate în pieţe, totuşi, acestea au ajuns la aproape acelaşi nivel, fie că vorbim de Piaţa de la Star, fie că vorbim de piaţa Dacia. Asta spun cei de la Direcţia de Statistică Braşov care au prezentat, ieri, la comitetul consultativ pentru problemele persoanelor vârstnice, un material solicitat de prefectul Ioan Gonţea, care, în mai multe rânduri şi-a exprimat nemulţumirea faţă de diferenţele de preţuri din pieţele administrate de serviciul de specialitate din cadrul Primăriei Braşov.
Potrivit lui Ioan Popescu, şeful Direcţiei de Statistică, în perioada octombrie-decembrie au fost urmărite preţurile mai multor produse din pieţe. În perioada urmărită, preţurile au crescut uşor şi, mai mult, s-au egalizat, aşa încât varza albă din piaţa Dacia (cea mai ieftină piaţă), de exemplu, costă cam la fel cu cea vândută în piaţa Star – cea mai scumpă piaţă a oraşului. „În octombrie, în piaţa Star, kilogramul de varză albă era 1,5 lei, în timp ce în piaţa de la Dacia – 0,70 lei. În decembrie, preţul verzei în piaţa Dacia a crescut la 1,40 lei, în timp ce la Star, kilogramul de varză albă se vinde tot cu 1,5 lei”, a explicat Ioan Popescu. Un alt exemplu este preţul cepei albe: în octombrie, în piaţa Dacia, kilogramul era 1,5 lei, în timp ce în decembrie a ajuns la 2,6 lei. În acelaşi timp, în Piaţa Star, kilogramul de ceapă se dădea, în octombrie, cu 2,5 lei, iar acum, în decembrie, a ajuns la 2,9 lei.
Viceprimarul Adrian Gabor a subliniat, ieri, că, în ultimii ani au fost luate mai multe măsuri pentru ca preţurile să „n-o ia razna” prin pieţe. „În pieţe există tarabe albastre - unde pot vinde doar comercianţii şi galbene, unde vând doar producătorii, iar taxele sunt diferite. De asemenea, marile aprozare au fost încurajate să îşi vândă marfa în pieţe, ei având posibilitatea de a coborî nive