Am trait s-o vedem si pe asta: Tom Cruise leganandu-se pe cea mai inalta cladire din lume, Burj Khalifa (aproape 830 metri). A patra parte a francizei "Misiune: Imposibila" te ia din Ungaria si te plimba prin Rusia, Arabia Saudita, India si SUA, dar in primul rand te improasca cu adrenalina - mai ales daca esti intr-o sala IMAX si stai in primele randuri.
Asta si-a si dorit Brad Bird, regizorul care s-a naravit de la desene animate la filmele de actiune. Ce legatura e intre "Ratatouille" si "Misiune: Imposibila - Ghost Protocol" numai el stie, dar adevarul e ca amandoua genurile cer o minte nu doar odihnita cat, mai ales, extrem de organizata.
Diferenta tine, normal, si de perspectiva. Un film de actiune dintr-o franciza celebra nu constituie o provocare numai in privinta salariului, dar cere si un simt organizatoric extraordinar. Un astfel de regizor nu trebuie sa aiba doar talent artistic pe care sa-l puna la bataie intr-o constructie ca un complex balet mecanic.
E necesar ca el sa aiba si un calculator in cap - pentru a putea coordona totul si pentru a putea fi un responsabil capitan de osti. Brad Bird reuseste performanta de a tine franciza la inaltime, ba chiar de a o salta peste nivelul precedent - desi fiecare parte a seriei a avut ceva diferit fata de celalalta - de aici si succesul ei.
Filmul revine la spectaculosul partii a doua, regizate de John Woo (partea a treia a fost regizata de J.J.Abrams care in partea a patra e co-producator, iar prima a purtat semnatura lui Brian DePalma). Tom Cruise nu se mai catara pe o stanca cu mainile goale, ca in "Misiune: Imposibila II", ci pe cea mai inalta cladire din lume, Burj Khalifa, inaugurata anul trecut la Dubai.
Ethan Hunt il lasa sa pluteasca la cativa metri de sol pe noul sau camarad, William Brandt (interpretat de Jeremy Renner), iar lui isi rezerva una