Când Thomas Miller s-a infectat, la doar doi ani, cu bacteria E.coli după ce a mâncat un hamburger, doctorii au crezut că are vreo şansă. Băiatul a supravieţuit însă după ce a fost supus la 12 operaţii pe creier, a avut mari probleme cu rinichii şi ficatul şi a fost paralizat şi orb pentru o vreme, scrie Daily Mail.
Thomas are astăzi cinci ani şi este singura persoană din Marea Britanie şi unul dintre cei patru oameni din toată lumea care au supravieţuit infecţiei cu E.coli. Băiatul a trebuit să se lupte cu infecţia de două ori fiindcă a suferit o alergie puternică la medicamentele pe care i le adminstrau doctorii, iar efectele au fost atât de grave, încât micuţul a ajuns să fie tratat pentru arsuri pe tot corpul.
Cu doi ani în urmă, doctorii le-au spus părinţilor că băieţelul lor nu va supravieţui nici măcar o noapte cu infecţia E.coli. Thomas a început să manifeste simptomele la 24 de ore după ce a mâncat un hamburger. Starea sa s-a deteriorat într-un ritm alarmant. Doctorii au descoperit că bacteria E.coli a ajuns în sângele lui Thomas şi îi ataca venele. I-au făcut o transfuzie de sânge, dar ulterior au descoperit că bacteria ajunsese deja la creier. Infecţia este atât de rară, încât nu mai fusese întâlnită în Marea Britanie de 20 de ani, iar medicii au fost nevoiţi să apeleze la specialiştii din Canada. Cazul lui Thomas a fost atât de complicat încât o analiză medicală a acestuia va fi publicată într-o revistă de specialitate.
"A fost groaznic, nu ştiam ce se întâmplă. După ce i-au făcut analizele l-au dus imediat în sala de operaţie să-i facă dializă. Băiatul meu îşi ţinea capul în mâini şi ţipa de durere, iar corpul îi era rigid ca o scândură, nu se putea mişca", spune mama lui Thomas, Joanne Miller.
"Fiindcă Thomas a dezvoltat simptome abia la 24 de ore de la infectare, bacteria a avut timp să se răspândească în organism şi infe