Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Putin se laudă cu democraţia din Rusia

Publicat in Ziua Veche, joi 15 decembrie 2011 ·

În ciuda reacţiilor internaţionale şi a protestelor din întreaga Rusie, Vladimir Putin susţine că a adus democraţia.

Premierul rus a afirmat joi că rezultatul alegerilor din Rusia reflectă voinţa populaţiei şi raportul real al forţelor din această ţară. “Rezultatul acestor alegeri reflectă raportul real de forţe din ţară, iar faptul că partidul de guvernământ Rusia Unită şi-a pierdut din forţe nu este nefiresc. Am trecut printr-o perioadă grea de criză. Fireşte că acest lucru a avut repercusiuni asupra oamenilor”, a declarat Vladimir Putin în dialogul său anual cu telespectatorii şi radioascultătorii ruşi.

El a afirmat că şi acuzaţiile opoziţiei, de fraudare a alegerilor, nu sunt neobişnuite, adăugând că “opoziţia de aceasta şi există, ca să lupte pentru putere”. “Faptul că oamenii îşi expun opinia cu privire la procesele care au loc în ţară (…) este unul absolut firesc, cât timp respectă legea”, a spus Vladimir Putin. “Am văzut la televizor în special oameni tineri, pe poziţie, care îşi formulează clar această poziţie. Pe mine mă bucură acest lucru. Dacă acesta este rezultatul regimului Putin, atunci este bine”, a mai afirmat premierul rus, transmite Moldpres.

De asemenea, premierul rus, Vladimir Putin, a ordonat joi instalarea de camere web de supraveghere în toate secţiile de vot din ţară, care să funcţioneze 24 de ore din 24, la alegerile prezidenţiale la care el va fi candidat.

“La 15 decembrie 2011, la ora 12.00 (10.00 ora României), posturile de televiziune Rusia 1, Rusia 24, RTR Planeta, posturile de radio Vesti FM şi Radio Rusia difuzează emisiunea specială Conversaţie cu Vladimir Putin. Continuare”, scriea acum două zile site-ul moskva-putinu.ru. ”Ca şi în alţi ani, şeful Guvernului va răspunde în aceste conversaţii în direct cu ruşii la întrebările care îi preocupă pe cetăţeni”, explică aceeaşi sursă.

În ciuda reac

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei, împuşcat mortal de un coleg

News.ro acum 33 minute
Un jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei a fost împuşcat mortall în cap de un coleg miercuri seară, la Centrul de pregătire Ochiuri. UPDATE - Oficialii Brigăzii Speciale a Jandarmeriei anunţă că incidentul a avut loc în jurul

Eclipsă totală de Lună vizibilă și din România. De unde poate fi admirat spectacolul ceresc VIDEO

Ziare.com acum o ora
În noaptea de 13 spre 14 martie 2025, Luna intră în umbra Pământului, creând o eclipsă totală de Lună, prima, din noiembrie 2022, potrivit NASA. Regiuni din care eclipsa se va vedea, cel puțin parțial, sunt: Europa, mare parte din Asia, mare parte d

Allen Coliban sugerează că Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa pentru Cotroceni: Parafrazând-o, acum nu ar trebui să fie vorba despre un om, ci despre România / Mesjaele pe care le primim sunt în ideea retragerii candidaturii ei

News.ro acum 3 ore
Vicepreşedintele USR Allen Coliban sugerează că Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa pentru Cotroceni, parafrazând-o şi şi afirmând că acum nu ar trebui să fie vorba despre un om, ci despre România.. El mai afirmă că mesajele primite din

Elena Lasconi şi Diana Iovanovici Şoşoacă îşi depun joi candidaturile la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi şi preşedinta S.O.S România, Diana Iovanovici Şoşoacă, îşi depun joi candidaturile la alegerile prezidenţiale. Lasconi îşi va depune candidatura la ora 15:00, la sediul Biroului Electoral Central, în timp ce lidera S.O.

Elena Lasconi își depune astăzi candidatura la prezidențiale

HotNews acum o ora
Președinta USR, Elena Lasconi, își depune joi, 13 martie, la Biroul Electoral Central (BEC), candidatura la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat miercuri liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, menţionând că Lasconi este în creştere în s

Locuitorii din Napoli şi-au petrecut noaptea pe străzi după ce oraşul a fost zguduit de un puternic cutremur de suprafaţă

News.ro acum 24 minute
Mulţi oameni din oraşul italian Napoli şi din împrejurimi şi-au petrecut noaptea pe străzi şi în maşini după ce un cutremur puternic de suprafaţă a zguduit clădiri şi a provocat daune, relatează BBC. Seismologii italieni au declarat că seismul cu ma

Rusia susţine că a doborât 77 de drone ucrainene deasupra teritoriului său

News.ro acum 3 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat joi că a doborât în cursul nopţii 77 de drone ucrainene deasupra mai multor regiuni ruse, la două zile după cel mai mare atac de acest fel care a vizat Rusia de la începutul conflictului. Forţele de apărare antia

Horoscop pentru joi, 13 martie 2025. În relațiile sentimentale se conturează discuții aprinse pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Se conturează un final la locul de muncă. însă, și acasă în mediul familial este vorba despre finalul unor treburi trenante. Selectează prioritățile și evită eforturile mari. Sprijinul celorlalți lasă de dorit, așa încât bazează-te mai mult

Misiunea de întoarcere a astronauţilor blocaţi pe Staţia Spaţială Internaţională a fost amânată

News.ro acum 2 ore
Lansarea misiunii NASA cu echipaj uman către Staţia Spaţială Internaţională la bordul unei nave SpaceX, care trebuia să permită întoarcerea celor doi astronauţi americani blocaţi în spaţiu de nouă luni, a fost amânată, a anunţat miercuri agenţia spa

Încetarea focului în Ucraina, pe agenda reuniunii G7 din Canada

News.ro acum 4 ore
Şefii diplomaţiei din ţările G7 se reunesc în Canada pentru a discuta despre o posibilă încetare a focului în Ucraina, într-un moment în care ameninţările americane la adresa vecinului său nordic creează un climat tensionat, potrivti AFP. Miniştrii

Vremea

București
acum

16°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

9°/20°
Iasi
acum

14°
joi

13°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

6°/10°
Constanta
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

4°/12°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/20°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

8°/13°