Dialogul practicat de părinţi pe forumul dedicat lor de pe site-ul Ministerului Educaţiei respectă tot tipicul dezbaterilor desfăşurate în ultimii ani în România publică: subiecte importante tratate emoţional şi derizoriu, subiecte anodine, mediocre, conjuncturi particulare impuse sub semnul apocalipsei, vociferări, agresivitate, lipsă de bun-gust şi de gust pentru găsirea unei soluţii etc.
La o primă vedere, subiectele par a avea o importanţă copleşitoare şi, unele dintre ele, descrise chiar acolo, în grădina Ministerului, ar trebui să nască lungi şi profunde anchete. De pildă: meditaţiile extraşcolare (preţurile vehiculate şi condiţiile impuse de profesori sînt scandaloase), banii pentru fondul şcolii ceruţi în condiţii suspecte, elevii talentaţi trataţi cu indiferenţă, manualele, drogurile vîndute în curtea liceelor, grevele şi influenţa lor asupra copiilor, concursurile şcolare în numele cărora se strîng bani de la părinţi pentru hîrtie, stilouri şi premii etc.
DE ACELASI AUTOR Moş Crăciun cu ATV Scriitori cu corp No comment Un proiect curajosDin păcate, însă, dezbaterile care urmează anunţurilor postate pe forum sînt, cele mai multe dintre ele, haotice, fără argumente, departe de subiect, cu intervenţii ca nuca-n perete şi replici zgomotoase, în care limba română este maltratată nemilos. Spre exemplu: este pus în discuţie felul în care ar trebui asumată şi distribuită responsabilitatea educării copilului între părinţi, profesori şi elevi. Doi, cel mult trei forumişti reuşesc să se ţină de subiect, preţ de cîteva rînduri. Un profesor afirmă răspicat că „eu predau română, nu salutul, spălatul pe mîini ori manierele la masă“. Cineva, un rînd mai jos, îi răspunde, alăturea cu drumul, aducînd în discuţie subiectul „marijuana“. Mare greşeală: pe două pagini este dezbătută, în termeni duşmănoşi, scrierea corectă a cuvîntului mai sus amintit: cu j sau c