Campioană mondială la bîrnă în 2010, Ana Porgras, care împlineşte 18 ani pe 18 decembrie, şi-a adus aminte de primii paşi în gimnastică.
Două cutii străjuiesc intrarea în sala de antrenament de la Constanţa. Una cu talc, cealaltă cu bomboane. A doua le tentează, dar trebuie să mai aştepte până la finalul antrenamentului. Este o mică răsplată pentru că au fost cuminţi şi au ascultat de antrenori. Azi, mai au parte de o surpriză. Micuţele gimnaste se întâlnesc cu regina bârnei, Ana Porgras. Campioana mondială păşeşte sigură în sală, iar ochii verzi strălucesc cînd este înconjurată de mogîldeţe. "Şi eu eram la fel de mică atunci cînd a început totul. Aveam vreo 4 anişori, eram acasă, la Galaţi, şi i-am arătat mamei că pot să fac, sfoara, roata şi mai ştiu eu ce tumbe. Atunci, le-a venit ideea de a merge la gimnastică. Mi-a plăcut de la început şi nu ratam nicio competiţie mare. Mă aşezam în faţa televizorului, mă uitam la fete, o vedeam pe Andreea Răducan şi tot ce visam era să ajung în sala de concurs", mărturiseşte Ana.
Timp puţin
Sportul i-a schimbat copilăria. Joaca s-a mutat în sala cu aparate şi s-a transformat în antrenamente. "Cînd faci sport, ai o copilărie cu totul diferită, dar şi şansele de a reuşi sînt altele. Ceea ce facem noi până la 20 de ani nu reuşesc alţii într-o viaţă întreagă. Cînd suntem gimnaste, nu mai suntem copii. Nu mai avem timp de joacă. Îmi aduc aminte că începeam să mă joc cu sora mea mai mare, Georgiana, iar cînd îmi era lumea mea dragă, trebuie să plec la antrenamente. Cînd stăteam acasă, mă uitam mereu la desene animate, iar preferatele mele erau Mica Sirenă şi Peter Pan. M-am mutat apoi la Oneşti şi televizorul a devenit doar o amintire. Am lăsat acasă şi zeci de păpuşi", povesteşte gimnasta, care îşi aduce aminte cu drag de prima medalie: "Aveam vreo 10 ani, cînd am fost la un concurs la Buzău. Dintre toat