Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investitorii către stat: Ridicaţi pragul la SIF-uri, liberalizaţi piaţa de capital şi veţi strânge mai mulţi bani din listări

Publicat in Ziarul Financiar, joi 15 decembrie 2011 ·

Investitorii şi brokerii fac front comun împotriva pragului la SIF-uri Ridicarea pragului de deţinere la SIF-uri de la 1% la 5% este un pas important în dezvoltarea pieţei de capital şi în atragerea de investitori şi va ajuta statul să-şi vândă participaţiile pe bursă la un preţ corect, susţin reprezentanţii investitorilor de pe piaţa de capital.

Limitările existente pe piaţa de capital din România, printre care şi prevederea că niciun investitor nu poate deţine mai mult de 1% din acţiunile unei societăţi de investiţii financiare (SIF), fac ca investitorii străini să fie reticenţi în a investi în acţiuni româneşti şi obligă fondurile de pensii locale să investească banii viitorilor pensionari în acţiuni poloneze, austriece sau franceze.

Rezultatul este că bursa de la Bucureşti rămâne o piaţă subdezvoltată pe care statul nu poate să obţină cel mai bun preţ din vânzarea unor pachete minoritare de acţiuni în companiile pe care le deţine, spun investitorii.

"Dacă ne raportăm la piaţa din Polonia, companiile de pe piaţa românească sunt cu 50% subevaluate în termeni de preţ raportat la valoarea contabilă (P/B). Şi cum cele două pieţe sunt similare din perspectiva evoluţiei, diferenţa poate fi explicată de ineficienţa pieţei de capital cauzată de stadiul slab de dezvoltare. Asta se traduce în peste 300 milioane euro mai puţini bani obţinuţi din listările anunţate de stat, evaluate la 1 miliard de euro. Pe termen scurt, statul are tot interesul să dezvolte piaţa de capital. Cu cât o piaţă este mai dezvoltată, cu atât IPO-urile vor fi mai bune şi preţurile mai mari", a declarat Dumitru Beze, preşedintle Asociaţiei Investitorilor de pe Piaţa de Capital (AIPC) în cadrul conferinţei cu tema "Liberalizarea pieţei de capital".

Investitorii susţin că pragul de deţinere de 1% este de neînţeles mai ales pentru fondurile străine şi un factor

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Karoline Leavitt, de 27 de ani, numită de Donald Trump secretar de presă al Casei Albe: „Am încredere absolută”

Libertatea acum 48 minute
Preşedintele ales al SUA Donald Trump a făcut a numit-o, vineri, pe purtătoarea sa de cuvânt din perioada de tranziţiei, Karoline Leavitt, în vârstă de 27 de ani, în postul de secretar de presă al Casei Albe, relatează The Guardian. Leavitt a câştig

Horoscop pentru sâmbătă, 16 noiembrie 2024. Zilele acestea este rost de cheltuieli pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 56 minute
Berbec La finalul acestei săptămâni se intrezaresc intalniri si dialoguri cu neamurile si cu prietenii apropiati. Poti afla informatii utile in mod special in domeniul profesional in care activezi. Totusi, avalansa de discutii din preajma te poate o

Meciul România-Kosovo, abandonat: Mircea Lucescu – Este inadmisibil un asemenea comportament. E o ruşine faţă de toată lumea

News.ro acum 7 ore
Mircea Lucescu, antrenorul echipei naţionale a României, recunoaşte că tricolorii nu au jucat la valoarea lor şi spune că decizia kosovarilor a fost penibilă. „Penibili au fost prin comportamentul lor. Jocul trebuie să se termine pe teren. Noi sunte

Zelenski, încrezător în noua administrație de la Washington: Războiul se va „încheia mai repede” decât în mod normal

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că războiul Rusiei împotriva ţării sale se va „încheia mai repede” decât s-ar fi încheiat în mod normal odată ce Donald Trump va deveni preşedintele SUA anul viitor, relatează The Guardian. „Este

UPDATE - Ciolacu spune că a primit răspuns scris din Ucraina privind interdicţia lui George Simion: Am acceptul părţii ucrainiene să fac public acest document / Ce prevede documentul - DOCUMENT

News.ro acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu spune că a primit răspuns scris din Ucraina privind interdicţia lui George Simion în această ţară, el arătând că a primit acceptul părţii ucrainiene să facă public acest document şi cine face o solicitare pe 544, imediat va

Meciul România – Kosovo, abandonat: Rrahmani a explicat de ce el şi colegii său s-au retras - “Este de ajuns, este pentru a doua oară când se întâmplă asta în România”

News.ro acum 7 ore
Kosovarul Amir Rrahmani a declarat, după ce el şi colegii săi au abandonat meciul din Liga Naţiunilor cu România, că echipa s-a retras de pe teren deoarece “tot stadionul” a scandat “Serbia”. ”Au început să strige ‘Serbia‘, iar după un minut a încep

După 7 ani și 22 de amânări, Florin Secureanu a fost condamnat la 11 ani închisoare. Fostul director al Spitalului Malaxa a fost acuzat de delapidare

Ziare.com acum 10 ore
Florin Secureanu, fostul director al Spitalului Malaxa, a fost condamnat vineri, 15 noiembrie, de Tribunalul Bucureşti, la 11 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi delapidare. Pe lângă condamnare, instanţa a dispus conf

UPDATE - Rareş Bogdan: Marcel Ciolacu minte. Şi-l doreşte cu disperare pe Simion în turul 2 şi încearcă să-i ducă de nas pe români / Prim-vicepreşedintele PNL îl acuză pe Marcel Ciolacu că a cerut informaţii ”de formă”

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan îl acuză, vineri seară, pe liderul PSD, Marcel Ciolacu, că minte. ”Şi-l doreşte cu disperare pe Simion în turul 2 şi încearcă să-i ducă de nas pe român”, a transmis Rareş Bogdan. UPDATE: Ulterior, Rareş Bogdan

VIDEO Zelenski denunţă discuţia lui Scholz cu Putin: A deschis „cutia Pandorei”. Exact ce a aşteptat Putin de multă vreme

HotNews acum 8 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că apelul telefonic al cancelarului german Olaf Scholz către Vladimir Putin a deschis „cutia Pandorei”, subminând eforturile de a-l izola pe preşedintele rus, informează Reuters, AFP și Agerpres.

Rusia opreşte sâmbătă livrările de gaze către Austria

News.ro acum 9 ore
Rusia a anunţat Austria că va opri sâmbătă livrările de gaze prin reţeaua care trece prin Ucraina, eveniment care semnalează o apropiere rapidă a sfârşitului ultimelor fluxuri de gaze ale Moscovei către Europa, relatează Reuters. Cea mai veche rută

Vremea

București
acum

sâm.

1°/8°
dum.

3°/10°
lun.

3°/11°
mar.

5°/11°
Iasi
acum

sâm.

3°/10°
dum.

2°/11°
lun.

3°/11°
mar.

3°/12°
Constanta
acum

sâm.

1°/8°
dum.

5°/10°
lun.

6°/11°
mar.

7°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

0°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/10°
mar.

1°/7°
Timisoara
acum

sâm.

0°/7°
dum.

0°/10°
lun.

2°/11°
mar.

4°/12°