Primăria a demarat lucrările la pasarela pietonală şi debarcaderul din staţiunea Mamaia după ce, Ministerul Dezvolării şi Turismului a alocat partea de investiţie ce-i revenea pentru acest proiect.
Investiţia este de aproximativ 1,5 milioane de euro, sumă din care Primăria Constanţa contribuie cu un sfert. Proiectul va fi gata, cel mai probabil, în vara anului viitor.
„Din cauză că nu ne permitem să amenajăm un port turistic aşa cum ar trebui am recurs la această soluţie: o pasarelă pentru pietoni şi un debarcader unde vor putea ancora nave turistice de mic tonaj, gen yacht-uri şi şalupe“, a declarat primarul Constanţei, Radu Ştefan Mazăre. Autorităţile au arătat că navele acostate la debarcader vor avea un punct de plecare în croaziere pe Marea Neagră sau în Delta Dunării.
Click pe poze pentru galerie foto!
Pasarela şi debarcaderul sunt situate între hotelurile „Flora“ şi „Victoria“. Muncitorii firmei „Petroconst“ au început deja lucrările la ce urmează a fi ridicată pe piloni cu o suprastructură metalică.
Conform proiectului, pasarela va avea o lungime de aproximativ 420 de metri în larg şi o lăţime de 4 metri. În continuare, debarcaderul este proiectat cu o lungime de 40 de metri şi o lăţime de 6 metri.
Primăria Constanţei mai are în proiect construcţia altor trei pasarele, doar pietonale, în staţiunea Mamaia. Acestea vor fi construite în formă de val, yacht şi năvod cu pescăruşi şi totodată se va amenaja o promenadă turistică modernă, cu zone de odihnă şi piste pentru biciclete. Proiectul va fi realizat prin accesarea de fonduri europene în valoare de 18 milioane de euro.