Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce mai spun candidaţii republicani în campanie: palestinienii, un popor inventat iar Obama se războieşte cu religia

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 15 decembrie 2011 ·

Newt Gingrich, favorit pentru învestitura republicană în cursa pentru Casa Albă, şi-a menţinut declaraţiile controversate făcute acum câteva zile, potrivit cărora palestinienii sunt un popor inventat, în pofida criticilor virulente pe care şi le-a atras, în timp ce Rick Perry îl acuză pe Barack Obama că duce un război împotriva religiei, un atac cu efect de bumerang însă pentru guvernatorul de Texas. Sursa: Reuters

Gingrich a fost aspru criticat pentru afirmaţia făcută la dezbaterea de sâmbăta trecută, inclusiv de secretarul de Stat Hillary Clinton care a avertizat că astfel de remarci îngreunează şi mai mult procesul de pace din Orientul Mijlociu.

"Este ceea ce am spus adevărat din punct de vedere factual? Da", a subliniat Gingrich într-o altă dezbatere, stârnind ropote de aplauze în sală. "Cineva trebuie să aibă curajul să spună adevărul. Aceşti oameni sunt terorişti. Destul cu minciunile despre Orientul Mijlociu", a declarat Gingrich.

Fostul preşedinte al Camerei Reprezentanţilor afirmase însă cu doar câteva zile înainte că susţine procesul de pace dintre Israel şi Autoritatea Palestiniană şi soluţia două state pentru două popoare.

Democraţii au avertizat însă că, pe fondul unei competiţii acerbe între republicani pentru atragerea alegătorilor evrei, subiectul Israel nu ar trebui folosit doar pentru scopuri electorale. La rândul lor, oficialii palestinieni au calificat remarcile lui Gingrich drept "vorbe goale" aruncate doar pentru a curta electoratul evreiesc şi l-au acuzat pe candidatul republican de incitare la ură.

Nici Rick Perry, guvernatorul statului Texas şi pretendent la învestitura republicană, nu a scăpat de criticile publicului. Într-un material video de campanie lansat săptămâna trecută, Perry îl acuză pe Barack Obama că a declanşat un război împotriva religiei după ce a promulgat legea prin care

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo pentru miercuri, 27 noiembrie. Vremea este în ușoară încălzire în toată țara

Adevarul acum o ora
Vremea se mai încălzește puțin față de ziua precedentă, iar temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei.

Licitații - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Ocolul Silvic Penteleu al Academiei Române, cu sediul în Calea Mihai Viteazu, nr. 45A, oraş Nehoiu, judeţul Buzău, organizează la sediul său, în data de 10.12.2024, ora 10.00, licitaţia pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior - producţia anului

Călin Georgescu a chemat presa la poartă, dar a refuzat să răspundă la întrebări. Jurnaliştii: „Şi Vladimir Putin răspunde”

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Călin Georgescu, candidatul care a câştigat surprinzător primul tur al alegerilor prezidenţiale, a avut o ieşire nervoasă, marţi seară, 26 noiembrie, refuzând să răspundă întrebărilor adresate de jurnaliştii chemaţi la Izvorani. De dimineaţă, pe gru

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 7 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Doi soţi din judeţul Mureş, morţi în locuinţă / S-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon

News.ro acum 8 ore
Doi soţi din judeţul Mureş au fost găsiţi, marţi seară, morţi în locuinţă, iar ancheta preliminară a arătat că s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon. ”La data de 26 noiembrie 2024, în jurul orei 20:30, poliţiştii din cadrul I.P.J Mureş au fost sesi

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 13 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

Un om al străzii din Arad a furat o mașină a Poliției Locale cu girofarul pornit și agenții lângă ea și a lovit apoi mai multe mașini parcate

Libertatea acum 10 ore
Un om al străzii care a observat o maşină a Poliţiei Locale Arad, parcată pe o stradă, cu semnalele luminoase pornite, s-a urcat la volan şi a plecat în viteză, fiind urmărit de altă maşină a Poliţiei Locale Arad.

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 9 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 12 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

A intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Ce prevede acesta

HotNews acum o ora
Miercuri dimineață la ora 4 a intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Preşedintele american Joe Biden a declarat că acordul „este conceput pentru a fi o încetare permanentă a ostilităţilor” S-a pus a

Vremea

București
acum

mie.

2°/7°
joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

3°/8°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
Timisoara
acum

-0°
mie.

-0°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°