Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comasarea alegerilor - păreri pro şi contra ale politicienilor brăileni

Publicat in Vocea Brailei, joi 15 decembrie 2011 ·

* în vreme ce reprezentanţii coaliţiei de la guvernare susţin că prin comasare se vor face economii la buget, va fi o prezenţă mai mare la vot, iar politicienii vor fi mult mai interesaţi să se implice în campanii, cei din Opoziţie au o părere total diferită * membrii USL susţin că, de fapt, cei de la Putere aruncă praf în ochii oamenilor pentru a-şi face jocurile

Politicienii brăileni urmează linia trasată de organizaţiile politice din care fac parte, în ceea ce priveşte punctele de vedere exprimate cu privire la comasarea algerilor locale cu cele parlamentare. Precizăm că la începutul acestei săptămâni, Birourile Permanente reunite ale Parlamentului au anunţat că Guvernul îşi va asuma astăzi răspunderea pe proiectul legii comasării alegerilor. "Până joi se depun amendamentele, iar joi se face asumarea răspunderii. Ne-am gândit şi la calendarul pentru eventualele moţiuni de cenzură. Termenul de depunere a moţiunii este sâmbătă, 17 decembrie, iar luni, pe 19, va fi citită şi va fi votată după trei zile, deci pe 22", a anunţat preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, asta după ce premierul Emil Boc a făcut public, la finalul şedinţei de Guvern de luni, că liderii Coaliţiei au decis să mandateze Guvernul pentru a-şi angaja răspunderea pe proiectul de lege care prevede comasarea alegerilor locale şi parlamentare în anul 2012.

Şeful Executivului a explicat atunci că proiectul de lege are un caracter tehnic şi prevede că în 2012 alegerile locale şi parlamentare au loc la aceeaşi dată, aceasta urmând să fie stabilită prin hotărâre de guvern. Tot Emil Boc a subliniat că unul din motivele care au stat la baza deciziei de comasare a alegerilor este legat de faptul că 2012 este un an economic dificil, iar România trebuie să se preocupe de consolidarea sa economică şi să evite derapajele populiste.

În replică, cei de la USL au anunţat

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Supercupa Spaniei: FC Barcelona a câştigat trofeul după 5-2 cu Real Madrid

News.ro acum o ora
Echipa FC Barcelona a câştigat duminică seara Supercupa Spaniei după ce a dispus de Real Madrid cu scorul de 5-2, în finala de la Jeddah. Catalanii au început meciul în atac şi portarul madrilenilor, Courtois a fost nevoit să întervină la ocaziile l

UPDATE - Dolj: Copil de 4 ani, dispărut din faţa casei unde se juca, căutat de poliţişti / A fost găsut mort, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei / Anchetă

News.ro acum 2 ore
Un copil de 4 ani, care a dispărut, duminică, din faţa unui imobil din Craiova unde se juca, a fost căutat de poliţişti. După câteva ore, echipele au găsit trupul copilului, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei. UPDATE: ”Copilul a fost găsit

Soldații nord-coreeni capturați ar putea fi eliberați în schimbul de prizonieri dintre Ucraina și Rusia, spune Volodimir Zelenski

Libertatea acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a publicat, duminică, imagini video cu interogatoriul celor doi militari nord-coreeni care au fost capturați în regiunea rusă Kursk, precizând țara sa este gata să-i trimită în patria lor, ca parte a unui sc

Constanţa: Un bărbat de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, în faţa unei săli de jocuri de noroc / Victima a fost transportată la spital / Autorul este căutat de poliţişti

News.ro acum o ora
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, duminică seară, în faţa unei săli de jocuri de noroc, după ce a avut un conflict cu o persoană pe care nu o cunoştea. Autorul a fugit după comiterea faptei şi este căutat de poli

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Sibiu, după două evenimente produse pe autostradă / 12 persoane implicate, toate au refuzat transportul la spital / Un microbuz cu platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată trei maşini s-au ciocnit

News.ro acum 4 ore
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, duminică seară, Planul Roşu de Intervenţie, după două evenimente rutiere care au avut loc pe autostradă, în apropiere de Sălişte. Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată tr

Animozităţi în tabăra lui Trump. Steve Bannon spune că Elon Musk este „rasist” şi „cu adevărat rău” şi promite să-l „doboare” din MAGA

HotNews acum 58 minute
Într-o escaladare a nemulţumirii în rândul celor mai importanţi adepţi de extremă dreapta ai lui Donald Trump, fostul său consilier Steve Bannon l-a numit pe cel mai nou favorit al preşedintelui ales, Elon Musk, drept un „rasist” şi un „tip cu adevă

Marius Tucă Show începe luni, 13 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, analist și geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Horaţiu Potra şi fiul său, ridicaţi de jandarmi de la protestul din Bucureşti / Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa - FOTO

News.ro acum 9 ore
Fostul mercenar Horaţiu Potra şi fiul său au fost ridicaţi, duminică, de jandarmi de la protestul din Bucureşti. Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa. ”Pe timpul desfăşurării adunării publice de protest, au fost legitimaţi şi v

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Ninsori abundente şi polei

Mediafax acum 3 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Macedonia de Nord că Serviciul naţional de hidrometeorologie prognozează ninsori abundente şi formarea de polei pe întreg teritoriul ţării. Autorităţile l

Ministrul Finanţelor anunţă că se lucrează la elaborarea bugetului şi susţine că nu va creşte TVA

HotNews acum 7 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, anunţă, duminică după-amiază, că se lucrează la elaborarea bugetului pe anul acesta şi susţine că nu va creşte TVA. „Elaborăm bugetul României pentru 2025. Mâine dimineaţă continuăm întâlnirile cu ministerele”, a

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-0°/3°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-3°/2°
joi

-2°/3°