Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gaţu: Gata şi cu Voina!

Publicat in GAZETA de SUD, joi 15 decembrie 2011 ·

Preşedintele FRH, Cristian Gaţu, a spus că în luna ianuarie va fi numit antrenorul care se va ocupa de echipa feminină în 2012 şi a precizat că nu va fi nici Radu Voina, nici Gheorghe Tadici, ci un străin.

Cum handbalistele tricolore au ratat calificarea în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din Brazilia, preşedintele Federaţiei Române de Handbal (FRH), Cristian Gaţu, nu a mai plecat marţi în „Ţara Cafelei“. Întrebat obsesiv care va fi soarta antrenorului Radu Voina după parcursul dezastruos al naţionalei la acest Mondial, Gaţu a susţinut că va fi adus un antrenor din străinătate. „Aducem un antrenor din străinătate. Gata şi cu Voina, dar şi cu Tadici, care văd că s-a transformat în lider de sindicat. La vremuri noi, mergem în haine noi“, a punctat Gaţu. Conform Prosport, acesta a spus mai târziu că o decizie în privinţa antrenorului echipei naţionale va fi luată după o analiză, în ianuarie.

Gaţu este extrem de supărat după contraperformanţa României: „Toţi suntem vinovaţi pentru acest rezultat, inclusiv eu. M-a deranjat atitudinea echipei în primul rând. Am avut şi doar opt zile pentru pregătirea CM. Am fost remorca Oltchimului şi, din păcate, minusul de la Mondiale se poate răsfrânge acum şi asupra clubului“.

Participăm sigur la un turneu preolimpic

Naţionala României este sigură de participarea la turneele preolimpice graţie medaliei de bronz de la Campionatul European din 2010, „prinzând“ astfel primul loc atribuit Europei, din două posibile, potrivit unui comunicat postat de Federaţia Internaţională de Handbal pe site-ul său oficial.

La turneele preolimpice se califică echipele care ocupă locurile 2-7 la Campionatul Mondial din Brazilia. Printre cele opt sfertfinaliste ale competiţiei din America de Sud, stabilite în urma meciurilor de duminică şi luni, se numără ţara gazdă şi Norvegia, care sunt deja calif

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 7 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 7 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 5 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 7 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 7 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 5 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Un general american îndeamnă NATO să aibă mai multe rachete cu rază lungă de acțiune pentru a descuraja Rusia

Mediafax acum 7 ore
Într-un interviu pentru agenția Reuters, generalul maior John Rafferty a scos în evidență că pasul pe care NATO trebuie să-l facă în privința rachetelor cu rază lungă de acțiune vine în contextul în care „armata rusă este mai mare astăzi decât era a

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 6 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Bogdan Ivan, ministrul Energiei: „Tocmai am virat 20% din salariul meu de ministru al Energiei statului român”

Gandul acum 13 ore
Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a anunțat, vineri, că a renunțat la 20% din salariu său, bani pe care i-a virat către statul român. Ivan susține că le va cere tuturor directorilor din companiile de stat administrate de Ministerul Energiei să facă a

Vremea

București
acum

15°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/27°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°