Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Brauner, nevoia de Sammy Kingi şi carele cu boi

Publicat in Bursa, vineri 16 decembrie 2011 ·

Mare licitaţie mare, de artă contemporană! La Paris, organizată de casa londoneză Sotheby's. Cel mai mare preţ a fost de 2,5 milioane de euro, obţinut de un Max Ernst, care a mai obţinut un 564 de mii şi o a treia vînzare succesivă de 840 de mii. 1,8 milioane de euro a obţinut un "Spîn-zurat" de Matta, Roberto Matta, chilianul cel mai cunoscut din şi în lumea artelor plastice. Cubanezul Wifredo Lam a scos şi el mai mult de un milion de euro, unu virgulă 162, pentru o lucrare specifică. Pe la jumătatea milionului se află un André Masson, de exact 528 de mii, sau un Duchamp de 444 de mii.

Niciunul din cei menţionaţi mai sus nu a circulat şi pe piaţa noastră aşa că pe noi ne interesează ai noştri. Iar la licitaţia de artă contemporană de la Sotheby's Paris s-a vîndut un lot compact, un adevărat commando, de Victor Brauner, patru oferte care au adunat aproape un milion de euro. Este drept, au fost oferite numai piese de excepţie, de maturitate creatoare înfloritoare a lui Victor Brauner, cu profunde subiecte ce îmbină filosofia, magia, introspecţia surrealistă. Cea mai scumpă, "Espace de l'esprit", provine "dintr-o prestigioasă colecţie particulară europeană", după ce a fost şi în colecţia Jean Larcade de unde a ajuns la cel care a pus-o acum în vînzare. Estimată la 2-3 sute de mii de euro, minunea în ulei pe pînză, realizată acum 50 de ani, în 1961, a fost adjudecată cu 348.750 de euro, preţ de ciocan. A doua, ca preţ, este "La passivité comblée", de aceeaşi mare factură, realizată în 1964 şi cumpărată de vînzătorul de la Sotheby's în 1965, deci tot în timpul vieţii. Estimată la 150-200 de mii de euro, pictura a fost adjudecată cu 264.750 de euro. Ar veni, apoi, "Gros plan fixe d'une metamorphose", halucinantă creaţie cu de toate - ulei, cerneală, ceară- pe masonit, un fel de pefeleu, fără nicio legătură cu organizaţia "înţelepţilor ziditori". La o estimare mai mi

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum o ora
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 2 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 50 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 5 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 47 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum o ora
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 4 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°