Familiile şi persoanele singure cu domiciliul sau reşedinţa în municipiul Târgu-Mureş, care realizează venituri nete până la 615 lei pe lună şi nu deţin bunuri ce conduc la excluderea ajutorului pentru încălzirea locuinţei, precum şi persoanele cu handicap grav cu însoţitor, aflate în evidenţa primăriei, indiferent de veniturile realizate îşi pot ridica începând de luni, 19 decembrie, tichetele sociale în valoare de 70 lei, distribuite din acest an în Târgu Mureş. Tichetele vor fi distribuite între orele 8.00-20.00 la Centru Cultural Mihai Eminescu din Târgu Mureş, strada Micolae Grigorescu nr. 19. Persoanele care nu se pot prezenta în ziua de luni, pot veni marţi, 20 decembrie, între orele 11.00-18.00. Tichetele pot fi utilizate exclusiv pentru cumpărarea de bunuri alimentare şi medicamente, în reţeaua de magazine şi farmacii dedicate acestui program.