Guvernul îşi va asuma răspunderea, joi, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului asupra proiectelor de lege privind comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale în 2012 şi promovarea judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).
Prin angajarea răspunderii, actele normative se consideră adoptate, fără a mai fi dezbătute de legislativ, dacă în termen de trei zile nu se depune o moţiune de cenzură sau dacă aceasta din urmă este respinsă. În cazul adoptării moţiunii de cenzură, Executivul îşi pierde mandatul. Opoziţia a anunţat deja că va iniţia un asemenea demers.
Prima şedinţă comună a Parlamentului de joi este dedicată angajării răspunderii Guvernului pe proiectul legii privind promovarea judecătorilor la ÎCCJ. Actul normativ prevede că promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se face numai prin concurs organizat ori de câte ori este necesar şi care se anunţă cu cel puţin 60 de zile înainte de desfăşurare, în limita posturilor vacante, de către Consiliul Superior al Magistraturii, transmite Agerpres.
În cea de-a doua şedinţă de joi a plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului Guvernul îşi va asuma răspunderea pe proiectul de lege privind comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale în anul 2012. “În anul 2012, alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale vor avea loc la data alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat, stabilită prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Autorităţii Electorale Permanente. Primarii, preşedinţii consiliilor judeţene, consilierii locali şi judeţeni în funcţie îşi exercită mandatul până la data validării noilor aleşi”, se arată în actul normativ.
Guvernul condus de Emil Boc şi-a angajat răspunderea în Parlament de şapte ori, cu 13 legi asumate individual sau la pachet. Astfel, a