În apropierea zilelor de sfârşit de săptămână şi având în vedere că sunt aşteptate ninsori, în preajma sărbătorilor, jandarmii şi reprezentanţii “Salvamont” au atenţionat asupra unor reguli elementare de protecţie pe care turiştii trebuie să le respecte când ajung în zonele montane.
“Înainte de a pleca în excursie, solicitaţi jandarmilor montani, salvamontiştilor sau localnicilor informaţii suplimentare asupra itinerariului ales ( este marcat, este accesibil, prezintă porţiuni periculoase etc.), situaţiei întreţinerii marcajelor, prognozei meteo, condiţiilor climatice locale, stării de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu, semnalului GSM;
Plecaţi pe munte doar cu echipament adecvat anotimpului. Nu trebuie să lipsească lanterna, cuţitul, sacul de dormit, trusa de prim ajutor, busola/GPS, telefonul mobil;
Nu porniţi singuri pe munte, ci în grup de minimum 3 persoane, dintre care cel puţin una să cunoască temeinic zona respectivă. Alegeţi traseele în funcţie de pregătirea fizică, tehnică şi psihică a celui mai slab din grup;
Informaţi jandarmii montani/salvamontiştii/cabanierul cu privire la traseul ales şi înscrieţi-vă în registrul de trafic al turiştilor lăsând datele dumneavoastră în acesta. Apelaţi cu încredere la patrulele de jandarmi montani şi la membrii Salvamont şi respectaţi indicaţiile acestora;
În cazul apariţiei dificultăţilor pe traseu sau a înrăutăţirii vremii, retrageţi-vă la cea mai apropiată cabană;
Evitaţi să strigaţi şi să faceţi orice alte zgomote în zonele unde se pot produce avalanşe. La traversarea pantelor prielnice avalanşelor, trecerea se face la o distanţă de câţiva metri între membrii grupului;
Nu consumaţi băuturi alcoolice deoarece acestea diminuează capacitatea de efort;
Acordaţi toată atenţia alimentaţiei. Pe munte, în sezonul de iarnă, se recomandă cu precădere substanţele grase şi