Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deian Boldor: "M-am antrenat cu Totti şi De Rossi la AS Roma"

Publicat in Adevarul, joi 15 decembrie 2011 ·

Fundaşul Deian Boldor, care a fost transferat în această vară la formaţia AS Roma, a declarat, într-un interviu acordat site-ului oficial al FRF, că cele mai frumoase momente petrecute la gruparea italiană sunt cele în care a făcut antrenamente cu echipa mare, alături de Totti şi De Rossi.

"Cele mai frumoase momente de când sunt la Roma au fost cele petrecute cu echipa mare. A fost ceva special. Am avut posibilitatea după doar o lună să fac antrenamente cu jucători precum Francesco Totti, Daniele De Rossi şi Simone Perrotta", a spus Boldor. Fundaşul român a afirmat că a ales AS Roma, deoarece are un proiect foarte avantajos pentru tinerii fotbalişti. "Este adevărat că m-au ofertat mai multe echipe din Serie A. Am ales Roma deoarece aici există un proiect foarte avantajos pentru cei tineri, ceva asemănător cu ce se întâmplă la Barcelona. Se pune mare accent pe jucători tineri, ceea ce este un lucru bun pentru mine. M-am simţit foarte bine imediat cum am ajuns aici şi m-am integrat foarte repede în grup, iar pentru acest lucru ţin să le mulţumesc colegilor mei! Pe scurt, am ales Roma împreună cu familia mea şi cu agentul meu pentru că a fost cea mai bună ofertă din toate punctele de vedere", a precizat Boldor.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan este investit președinte oficial, la CCR

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele ales, Nicușor Dan, și președintele interimar Ilie Bolojan au ajuns, joi, la Curtea Constituțională, unde, începând cu ora 12:00, are loc ședința solemnă pentru confirmarea și validarea rezultatului alegerilor pentru funcția de președint

Fake news despre mobilizarea rezerviștilor, care ar fi trimiși în Ucraina, bazat pe un document intern de la Metrorex

Libertatea acum 51 minute
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a avertizat că circulă o dezinformare în mediul online privind presupuse pregătiri secrete pentru mobilizarea rezerviștilor români în vederea trimiterii acestora în Ucraina. Informația falsă a fost construită în

Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în județul Constanța. Iată anunuțul ANM

Ziua Constanta acum 6 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică, cantități de apă însemnate în perioada 22 mai, ora 10.00 - 26 mai, ora 20.00. În intervalul menționat în cea mai mare pa

(P) NetBet & Amusnet îți prezintă Insula Comorilor și Grand Tournament

Cancan acum 13 minute
NetBet, cel mai mare site de jocuri de noroc din România, marchează aniversarea a 10 ani de activitate prin derularea unor campanii promoționale speciale alături de Amusnet, cel mai apreciat furnizor de software pentru casino în România și nu numai.

Marius Lulea a mințit: Departamentul de Justiție al SUA a publicat contractul de lobby de 1,5 milioane de euro semnat de vicepreședintele AUR

Libertatea acum 51 minute
Departamentul de Justiție al SUA a publicat un nou document care arată că vicepreședintele executiv AUR, Marius Lulea, a semnat un contract de lobby în valoare de 1,5 milioane de euro cu o companie americană, în campania electorală, în favoarea lui

Percheziții DNA la ANAF. Funcționari publici, acuzați că favorizau evaziunea fiscală în ridesharing

HotNews acum 24 minute
Procurorii fac joi, 22 mai, percheziții în București și în județele Ilfov și Giurgiu, într-un dosar de trafic de influență și cumpărare de influență, a transmis DNA într-un comunicat de presă. Ancheta vizează funcționari publici cu atribuții de cont

Primarul unui oraș din Franța a demisionat după 53 de ani de mandat pentru a-şi îngriji soția bolnavă

HotNews acum o ora
Pierre Ducout, primul primar ales al orașului Cestas, de lângă Bordeaux, în 1972, și-a anunțat miercuri demisia, după 53 de ani petrecuţi în funcţie, transmite Le Figaro. Pierre Ducout şi-a dedicat viaţa punându-se în slujba comunităţii din Cestas,

OFICIAL Metallica va concerta pe Arena Națională în 2026, în plin sezon de Superligă

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Metallica, cea mai populară trupă de thrash metal din lume, va concerta pe Arena Națională pe 13 mai 2026, cu formațiile Gojira și Knocked Loose invitați special.

Tren direct de la București către Sofia, Varna și Istanbul din iunie. Cât costă biletele

HotNews acum 42 minute
Trenul internațional „România” va asigura zilnic legătura directă din București cu Varna, din 13 iunie, dar și cu Sofia și Istanbul/Halkali, din 14 iunie, informează joi CFR Călători, într-un comunicat de presă, transmite Agerpres. Potrivit sursei c

Avertismentul lui Nicușor Dan privind starea economiei: „Cumva, noi suntem în recesiune în momentul ăsta” / Termenul pe care îl dă pentru învestirea guvernului

HotNews acum 3 ore
Președintele ales Nicușor Dan se întâlnește joi, 22 mai, cu ministrul de Finanțe, Tánczos Barna, și cel al fondurilor europene, Marcel Boloș, pentru a discuta despre problema deficitului bugetar și țintele asumate de România în fața Comisiei Europen

Vremea

București
acum

27°
joi

13°/27°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/16°
Iasi
acum

27°
joi

12°/27°
vin.

14°/25°
sâm.

12°/19°
dum.

10°/14°
Constanta
acum

24°
joi

13°/24°
vin.

14°/18°
sâm.

16°/20°
dum.

16°/19°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

11°/21°
vin.

14°/19°
sâm.

9°/13°
dum.

8°/11°
Timisoara
acum

23°
joi

13°/23°
vin.

14°/19°
sâm.

10°/16°
dum.

7°/16°