Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Putin şi poporul rus. Zece ani „n-au trecut degeaba”: poporul se poate exprima liber

Publicat in rfi, joi 15 decembrie 2011 ·

În cursul unei emisiuni televizate-maraton, de circa patru ore şi jumatate, joi, premierul rus Vladimir Putin a răspuns întrebărilor puse de animatori şi de cetăţeni de rând. Alegerile din 4 decembrie şi contestarea rezultatelor, relaţia cu Statele Unite, războiul din Libia - nimic nu a scăpat analizei fostului şi probabilului viitor şef al Kremlinului.

Corespondentul RFI şi TVR la Moscova, Liviu Iurea:

Trebuie spus, mai întâi de toate, că şi de această dată Putin a stabilit un nou record: dacă anul trecut, în acelaşi format de discuţie cu poporul a stat în faţa ecranelor timp de patru ore şi 21 de minute, el a depăşit joi cu zece minute acest interval. După încheierea transmisiunii în direct, el a mai rămas în sală o perioadă destul de lungă pentru discuţii cu cei de acolo.

În debutul transmisiunii, Vladimir Putin a părut destul de crispat, probabil că se aştepta la cele mai stringente întrebări vis-a-vis de valul de proteste care a cuprins Rusia în ultima perioadă. Pe parcurs însă, premierul rus şi-a revenit, a fost jovial, a glumit, a citat din clasicii ruşi şi occidentali, a spus bancuri, ba chiar a luat peste picior lideri politici ruşi sau din SUA.

„Zece ani cu Putin, zece ani de exprimare liberă”

Prima întrebare adresată lui Putin s-a referit chiar la valul de proteste din ultimele săptămâni. A încercat să salveze aparenţele, spunând că faptul că poporul este nemulţumit şi se poate exprima liber şi fără probleme dovedeşte că cei zece ani de când este la putere n-au trecut degeaba. Deci există o formă de democraţie: poporul se poate exprima liber. Evident, Putin a subliniat de mai multe ori că totul trebuie făcut în conformitate cu legea, adică nu trebuie ca oamenii să participe la acţiuni de protest neautorizate.

Vladimir Putin s-a referit şi la aşa-numitele scenarii referitoare la revoluţiile „colorate” care au avut l

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 20 minute
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Este un „lagăr de concentrare!”. Ce crede Ehud Olmert despre planul pentru „orașul umanitar” din Gaza

Mediafax acum 26 minute
Ministrul Apărării Israel Katz a anunțat săptămâna trecută că armata pregătește planuri pentru această zonă, care ar urma să găzduiască întreaga populație din Gaza. „Orașul” ar fi construit pe ruinele Rafah, iar palestinienii nu ar mai avea voie să

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum 55 minute
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 38 minute
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Sindicaliștii protestează în Piaţa Victoriei faţă de măsurile fiscale: „Afectează capacitatea de administrare a fondurilor europene”

Adevarul acum o ora
Blocul Naţional Sindical anunță că salariații din mai multe instituții vor protesta marți, 15 iulie, faţă de măsurile fiscale din primul pachet fiscal.

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 9 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

UE consideră că termenul-limită dat de Trump lui Putin „este foarte lung”

HotNews acum 8 ore
Termenul de 50 de zile dat Rusiei de președintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancțiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili nevinovați mor în fiecare zi”, a afirmat luni șefa diplomației UE, Kaja Kallas. „Un lucr

Horoscop pentru marți, 15 iulie 2025. Una dintre zodii este împinsă în lumina reflectoarelor

Ziua Constanta acum 48 minute
Berbec Discreție și interiorizare se recomandă astăzi. Esti combativ, sufletul tău dorește să înfăptuiască multe și mărunte, insa trupul este vulnerabil. Ocupă-te doar de activitati usoare. S-ar putea sa descoperi conflicte ascunse in sfera muncii,

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 14 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Vremea

București
acum

24°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

22°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

28°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

18°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°