Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Europa League: Tottenham câştigă la scor, dar este eliminată

Publicat in Antena 3, vineri 16 decembrie 2011 ·

După ce Paris St. Germain şi Fulham au fost eliminate din Europa League în urma meciurilor desfăşurate miercuri seară, joi a fost rândul celor de la Tottenham să părăsească competiţia, în ciuda unei victorii la scor în Irlanda.

Londonezii s-au impus cu 4-0 pe terenul singurei echipe care părăseşte competiţia fără a câştiga vreun punct, Shamrock Rovers, goluri marcate de Pienaar, Townsend, Defoe şi Kane, dar succesul nu le-a folosit la nimic, pentru că Rubin Kazan a remizat în Grecia, cu PAOK Salonic, formaţia antrenată de Loţi Boloni, la care Costin Lazăr a intrat în ultimele şase minute, terminând grupa A pe primul loc.

Grecii au deschis scorul prin Vieirinha, care a transformat un penalty în urma căruia portarul oaspeţilor, Ryzhikov, a fost eliminat, locul său fiind luat de fostul jucător al Unirii Urziceni, Arlauskis. Deşi în inferioritate numerică, echipa antrenată de Kurban Berdyev a reuşit să egaleze în debutul părţii secunde, graţie golului lui Valdez, şi să obţină rezultatul necesar pentru calificare.

În grupa B, lucrurile erau deja cunoscute încă din runda trecută, Standard Liege, de pe primul loc, şi Hannover 96 obţinând biletele pentru 16-imile de finală. În ultima etapă, ambele echipe au reuşit să câştige, belgienii la Copenhaga (1-0), iar germanii pe teren propriu în faţa fostei adversare a lui Dinamo, Vorskla Poltava (3-1).

Cluburile din Belgia au confirmat că Europa League este o competiţie care le prieşte, după Anderlecht şi Standard, o altă echipă din această ţară, Club Brugge, a terminat grupa în care a evoluat pe prima poziţie, după ce, în ultima etapă, a remizat acasă, scor 1-1, împotriva finalistei din ediţia trecută, Sporting Braga, de asemenea calificată mai departe.

În celălalt meci din grupa H, englezii de la Birmingham City, echipă din liga a doua, şi-au încheiat aventura europeană

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 2 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 9 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 6 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 2 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 6 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 11 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 2 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°