Cea mai celebră mătuşă din România şi-a găsit liniştea. Fantoma ei nu va mai bântui culoarele Palatului de justiţie, invocată de nişte procurori mult prea zeloşi, cărora numai un medium bun le mai putea salva cauza. Judecătorii l-au achitat pe nepotul Adrian Năstase şi pe alţi doi presupuşi complici ai acestuia - Ioan Melinescu, fostul şef al Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, şi deputatul Ristea Priboi - în dosarul de corupţie "Mătuşa Tamara", constatând că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii. Cu alte cuvinte, premierul Adrian Năstase l-a pus în fruntea Oficiului pe Ioan Melinescu, dar nu s-a dovedit în niciun fel că aceasta ar fi fost răsplata pentru distrugerea unui dosar de spălare de bani, pe numele Danei Năstase, prin urmare nu s-a săvârşit nicio infracţiune. La toate capetele de acuzare aduse celor trei inculpaţi, instanţa a lipit câte o literă d sau a din Articolul 10 al Codului de procedură penală, ceea ce înseamnă că unele fapte nici nu există. După un astfel de verdict, apar serioase dubii că procurorii au mai avut şi alte probe în afară de denunţul unui afacerist dubios, el însuşi urmărit pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, ca Genică Boierică.
DNA nu a trecut testul tribunalului cu succes în niciun dosar de corupţie, dar cu "Mătuşa Tamara" a suferit cea mai umiltoare înfrângere, instituţia pierzând din încrederea acumulată cu dificultate. Ani de zile, cazul a fost punctul de referinţă pentru marea corupţie din România, cine pronunţa numele bătrânei doamne gândindu-se automat la Adrian Năstase şi cei 400 000 de dolari, viraţi în contul soţiei sale de o bătrână rudă, căreia i-ar fi fost imposibil să-i strângă într-o viaţă. Vedea apartamentul-muzeu din Zambaccian, pe fostul premier, mândru proprietar făcând pe ghidul, cu ziariştii pe urme, pe procurori luându-l cu asalt, inv