În ultima declaraţie de avere completată în calitate de director al Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, Iulian Teşeleanu menţiona că deţine acţiuni în valoare totală de peste 950.000 de lei la diferite societăţi.
„Mulat" prin vămi şi supranumit „veşnic rege" peste Vama Agigea, când înlăturat, când adus înapoi şi repus pe funcţie, Iulian Teşeleanu - până de curând director al Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea iar în prezent în proces cu superiorii pentru recuperarea postului - nici măcar salariu de vameş obişnuit nu mai primeşte în prezent.
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale a Vămilor au declarat că, la acest moment, Iulian Teşeleanu este suspendat din orice funcţie deţinută, astfel că nu este remunerat. Aceleaşi surse au precizat că Teşeleanu nu a fost mutat la Direcţia Regională de Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov, ci este, pur şi simplu, suspendat. Ceea ce, în ochii răutăcioşilor ar însemna o glorie pierdută a fostului şef de vamă, în condiţiile în care, în ultima declaraţie de avere completată în calitate de director al Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, Iulian Teşeleanu menţiona că deţine acţiuni în valoare totală de peste 950.000 de lei la diferite societăţi. Dar, să o luăm metodic: în mai 2011, când încă „domnea" peste Agigea, Teşeleanu a completat o declaraţie de avere în care a menţionat faptul că împreună cu soţia sa deţine două terenuri intravilane în Constanţa, fiind vorba despre o suprafaţă de 7.000 de metri pătraţi achiziţionată în 2007 şi una de 3.500 mp cumpărată un an mai târziu. Tot în Constanţa fostul şef de la Agigea deţinea împreună cu soţia un apartament de 130 mp, cumpărat în 2006.
Datoriile, în familie
În ceea ce priveşte autoturismele familiei Teşeleanu, şeful vamal declara un Opel Record fabricat în 1986 şi un Infinity din 2007, ambele maşini fiind dobândite în urma încheierii unor contracte de vânzare-cumpăra