Întotdeauna am respectat oamenii în vârstă, şi asta pentru că au trecut prin tot ce se putea trece, fizic şi moral; pentru că au căzut de mai multe ori decât mine şi au rezistat, pentru că la unii încă le sclipesc ochii de viaţa, ca unui copil mic. O să vorbesc acum despre cât de prost crescuţi suntem noi, tinerii. Acum, când scriu sunt mai liniştită însă mai aveam puţin şi băteam pe cineva mai devreme. Astăzi (n.r. ieri) am ales autobuzul în locul mersului pe jos până la redacţie. În faţa mea, o blondă-n pantaloni de trening, cu fundul pe afară, pe braţ sprijinind o plasă de la magazinul ăla de parfumuri din Mall. Nici nu ştiu ce căuta în autobuz că p’astea le vezi de obicei la bordul unui BMW, în dreapta unui burtos de 50 de ani. În fine. La un moment dat urcă în autobuz o doamnă, la vreo 60 de ani şi o roagă pe blondă (care stătea pe unul din scaunele din interior, cel din dreapta ei fiind liber) să-i facă loc pentru a se putea aşeza şi dânsa. Atât i-a trebuit blonduţei noastre. S-a ridicat de pe scaun şi a început să urle ca descreierata: “Ce dacă sunteţi bătrână, cine vă credeţi? Nu vă puteaţi aşeza pe alt scaun? Chiar trebuie să mă deranjaţi tot timpul?” S-a aşezat în spatele meu şi a continuat să bombăne, încurajată de alt pasager tânăr, în timp ce toată lumea se uita la ea: “proastă sunt eu că m-am ridicat!”. Scandalul a ţinut vreo două staţii. Blonda a coborât în centru, probabil avea programare la epilat. Spectacolul uman, dragii mei, nu are margini, iar noi suntem departe de a fi civilizaţi.

Întotdeauna am respectat oamenii în vârstă, şi asta pentru că au trecut prin tot ce se putea trece, fizic şi moral; pentru că au căzut de mai multe ori decât mine şi au rezistat, pentru că la unii încă le sclipesc ochii de viaţa, ca unui copil mic. O să vorbesc acum despre cât de prost crescuţi suntem noi, tinerii. Acum, când scriu sunt mai liniştită însă mai