Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pa, datoriei istorice a Germaniei faţă de România!

Publicat in Ziua Veche, joi 15 decembrie 2011 ·

Senatul a respins, joi, propunerea Biroului Permanent de constituire a unei Comisii speciale care să analizeze documentaţia referitoare la existenţa unei datorii istorice a Germaniei către România.

Propunerea a fost respinsă cu 41 de voturi pentru, 65 de voturi împotrivă şi trei abţineri. Propunerea de constituire a Comisiei a venit ca urmare a faptului că economistul Radu Golban a înaintat conducerii Senatului, în data de 26 octombrie, o scrisoare referitoare la existenţa unei datorii istorice a Germaniei către România, în care se precizează faptul că ‘în perioada subordonării României de către Germania hitleristă s-a încheiat, în 1935, acordul pentru reglementarea plăţilor între Imperiul German şi Regatul României, acord prin care se stabilea ca plăţile provenind din schimbul de mărfuri şi din alte obligaţii de stat şi particulare să fie efectuate prin cliring bilateral între BNR şi Casa de compensaţie germană din Berlin’. ‘Printr-o clauză instituită în 1940, BNR a fost obligată să achite exportatorii din România chiar dacă sumele necesare pentru acestea depăşeau vărsămintele în lei ale importatorilor. (…) La nivelul anului 1944, soldul activ pentru România rezultat ca urmare a operaţiunilor de cliring bilateral depăşea un miliard de mărci imperiale’, se arată în documentul citat.

Radu Golban susţine că soldul la care face referire a fost confirmat de mai multe ‘surse externe’, între care Casa germană de compensaţie, Raportul Comisiei Bergier, arhiva Germaniei (nr. de registru R2/222), Banca Reglementelor din Basel (raport de lucru nr.14). ‘Calitatea şi sursele informaţiilor nu pot fi contestate. Mai mult, atât timp cât BNR invocă faptul că nu există documente care să ateste existenţa unei eventuale creanţe a BNR faţă de Casa germană de compensaţie, putem spune că nici nu mai este necesară căutarea acestora în România‘, se explică în scrisoare. Econo

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă un independent şi-a depus candidatura la Biroul Electoral Central

News.ro acum o ora
Încă un candidat independent şi-a depus, vineri, candidatura pentru alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central urmează să analizeze documentele şi să anunţe decizia. ”Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 20

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 3 ore
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Pensionarii au primit o pensie mai mare în ultimul trimestru din 2024, cu 12,2% mai mult

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pensionarii au primit cu 12,2% mai mulţi bani în ultimul trimestru din 2024, comparativ cu trimestrul precedent, potrivit datelor publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS). În trimestrul IV din 2024, pensia medie lunară în Români

Scandal între mai multe eleve de la un liceu din Câmpina, județul Prahova

Ziua Constanta acum 2 ore
De la o discuție în contradictoriu legate de vestimentație, cinci eleve ale unui liceu din municipiul Câmpina s-au luat la bătaie. ''Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au fost sesizați de către un profesor al unei unități de învățăm

DOCUMENT CCR explică de ce nu are voie Călin Georgescu să candideze la alegerile prezidențiale

HotNews acum o ora
Curtea Constituțională a explicat vineri de ce a respins contestațiile depuse de Călin Georgescu și alți susținători ai acestuia, menținând decizia Biroului Electoral Central de a-i refuza înregistrarea candidaturii la alegerile prezidențiale din lu

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 4 ore
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 4 ore
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Timiş: Poliţiştii au oprit un transport ilegal de arme/ Doi bărbaţi, prinşi în flagrant în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac / 3 arme letale, depistate, dar şi muniţie / 18 percheziţii în două judeţe - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Un transport de arme a fost oprit de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Timiş. Doi bărbaţi au fost prinşi în flagrant, în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac, judeţul Arad, când coletul cu arme şi muniţie a fost preluat

Ford Otosan Craiova începe livrarea primelor vehicule electrice fabricate în România

HotNews acum o ora
Producătorul auto Ford Otosan anunță vineri un moment important, fiindcă primele vehicule electrice produse în România pleacă spre clienții Ford din întreaga Europă. Compania produce la Craiova trei modele complet electrice: Puma Gen-E, E-Transit Co

Nereguli grave descoperite la restaurantul Parlamentului. Piedone: „Aveți vreun blat, ceva, să-i otrăviţi pe parlamentari?!” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, arată, într-un clip video pe Facebook, ce a găsit în restaurantul din Parlament care a fost închis: produse expirate şi de un an de zile, materii prime congelate, fără să se ştie de când sunt, lipsă la gr

Vremea

București
acum

19°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

20°
vin.

11°/20°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°