Cercetătorii de la Universitatea din Portsmouth (Marea Britanie) au descoperit că oamenilor le e mai greu să conştientizeze cât de mult beau, atunci când ascultă muzică dată la maximum, scrie Daily Mail.
Psihologul Lorenzo Stafford spune că, în aceste condiţii, "alcoolul pare să aibă un gust mai dulce". "Din moment ce oamenii au o preferinţă înnăscută pentru dulciuri, această descoperire oferă o explicaţie plauzibilă pentru faptul că oamenii consumă mai mult alcool în medii zgomotoase", susţine dr. Stafford.
Expertul spune că studiul a fost realizat la scară redusă, dar că are implicaţii uriaşe pentru cei care obişnuiesc să consume alcool în medii zgomotoase, dar şi pentru baruri, autorităţi sau industria băuturilor alcoolice.
La cercetare au participat 69 de femei şi 11 bărbaţi, cu vârste între 18 şi 28 de ani, care obişnuiesc să bea constant şi cărora li s-au oferit mai multe băuturi alcoolice, de diverse tării. Apoi, unora dintre ei nu li s-a distras atenţia deloc, în timp ce alţii au fost nevoiţi să asculte muzică de club, la un nivel aproape asurzitor.
"Studiul a descoperit că subiecţii distraşi au considerat băuturile consumate mult mai dulci decât sunt acestea în realitate", a declarat dr. Stafford.
Doctorul a precizat că, deşi este de aşteptat ca oamenii să consume mai mult alcool când ies în club, este important ca aceştia să înţeleagă mecanismul care îi determină să facă acest lucru.
Cercetătorii de la Universitatea din Portsmouth (Marea Britanie) au descoperit că oamenilor le e mai greu să conştientizeze cât de mult beau, atunci când ascultă muzică dată la maximum, scrie Daily Mail.
Psihologul Lorenzo Stafford spune că, în aceste condiţii, "alcoolul pare să aibă un gust mai dulce". "Din moment ce oamenii au o preferinţă înnăscută pentru dulciuri, această descoperire oferă o explicaţie plauzibilă pentru faptul că oame