Cercetătorii britanici au descoperit că "bărbatul perfect" nu există, scrie Daily Mail. Ei au efectuat un studiu pe 2.000 de femei, în cadrul căruia au analizat principalele defecte ale bărbaţilor şi au ajuns la concluzia că până şi cel mai bun bărbat are 31% defecte.
Printre cele mai comune defecte ale bărbaţilor se numără faptul că aceştia nu se împrietenesc cu apropiaţii partenerei lor, că le critică modul în care conduc sau că lasă capacul de la toaletă ridicat.
"Există defecte ale bărbaţilor pe care femeile le trec cu vedere, însă nu pot tolera anumite comportamente", a declarat Nikki McReynolds, director de marketing al firmei Remington, care a realizat studiul.
Cercetarea a relevat că o treime dintre femei trec cu vederea faptul că partenerii lor se uită prea mult la sport, dacă aceştia le ascultă când au nevoie, scrie Daily Mail. Totuşi, una din cinci femei e convinsă că, de fapt, bărbaţii doar se prefac că le ascultă, fiind atenţi în altă parte.
De asemenea, femeile trec cu vederea faptul că bărbaţii lasă colacul de la toaletă, dansează prost sau nu le ajută la gătit, dar nu pot tolera sforăitul sau hainele aruncate prin casă.
Întrebate care sunt calităţile necesare bărbatului perfect, femeile au răspuns, în ordine: personalitatea, simţul umorului şi aspectul fizic.
"Poate că bărbaţii obişnuiţi nu vor putea concura cu David Beckham, dar pot face câteva schimbări minore, care vor face diferenţa", a declarat McReynolds.
Iată lista principalelor 20 de defecte ale bărbaţilor:
1. Nu se înţeleg cu familia partenerei
2. Îi folosesc periuţa de dinţi
3. Lasă toaleta murdară
4. Îi urăsc pe prietenii femeii
5. Nu se descurcă în preajma copiilor
6. Sunt leneşi
7. Nu-şi rad prea des barba
8. Lasă unghiera "deschisă" după ce o folosesc
9. Conduc prea repede
10. Sunt morocăno