Câinii fără stăpân fac alte victime în Craiova. De data aceasta, o tânără a fost atacată de o haită de câini într-un parc din cartierul Craioviţa Nouă. Mădălina Mitroi, de 18 ani, se întorcea în după-amiaza zilei de marţi de la cursuri. Drumul ei către casă trece printr-un părculeţ unde, de obicei, se găsesc câini. Fata a fost încolţită de mai mulţi câini care i-au sfâşiat piciorul drept şi antebraţul drept. Ea spune că a căzut şi nu a mai putut face nimic decât să-şi apere faţa cu mâinile.
Fata a ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş“ din Craiova, unde a primit îngrijiri medicale şi medicii i-au administrat fetei vaccinul antitetanos. „În după-amiaza zilei de marţi, în jurul orei 18.00, s-a prezentat la noi o tânără care prezenta muşcături în zona antebraţului drept şi a coapsei drepte. A primit îngrijirile medicale necesare, îşi făcuse deja la Urgenţa Spitalului 1 vaccinul antitetanos, iar pentru a nu exista nici un risc i s-a recomandat să facă şi trei doze de vaccin antirabic“, a declarat Luminiţa Poenaru, director de îngrijiri medicale la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş“ din Craiova.
Reprezentanţii unităţii medicale au mai precizat că în decursul acestui an au fost muşcaţi de câini peste 1.600 de craioveni. Numărul acestora poate fi mult mai mare, deoarece unii dintre ei nu s-au prezentat la spital pentru vaccin. Câinii fără stăpân fac alte victime în Craiova. De data aceasta, o tânără a fost atacată de o haită de câini într-un parc din cartierul Craioviţa Nouă. Mădălina Mitroi, de 18 ani, se întorcea în după-amiaza zilei de marţi de la cursuri. Drumul ei către casă trece printr-un părculeţ unde, de obicei, se găsesc câini. Fata a fost încolţită de mai mulţi câini care i-au sfâşiat piciorul drept şi antebraţul drept. Ea spune că a căzut şi nu a mai putut face nimic decât să-şi apere faţa cu mâinile.