48.479 persoane sunt beneficiari, în judeţul Braşov, de ajutoare alimentare care provin din stocurile de intervenţie comunitare, destinate de UE persoanelor defavorizate (şomeri, pensionari, persoane cu handicap, cele care primesc venitul minim garantat). În procente, asta înseamnă aproape 10% din populaţia Braşovului. Reprezentanţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Braşov au prezentat, ieri, la Prefectură, o situaţie a acestor beneficiari, amintind că fiecare primeşte un pachet de 36,6 kg de făină, mălai, orez, paste, lapte praf şi biscuiţi. În timpul discuţiilor de ieri, însă, a fost ridicată, din nou, problema celor care nu-şi ridică pachetele, în ciuda apelurilor repetate ale autorităţilor. Viceprimarul Adrian Gabor a precizat că, în municipiul Braşov, din cele 11.700 de pachete, mai trebuie ridicate în jur de 2000. Acesta a amintit că persoanelor cu dizabilităţi le-au fost transportate pachetele acasă, cu ajutorul Poliţiei Locale, iar pensionarii le-au putut lua treptat. „Mulţi dintre beneficiarii care nu şi-au luat încă pachetele probabil sunt şomeri care lucrează în străinătate”, a declarat Adrian Gabor. Vârstnicii spun însă de aceste ajutoare ar trebui să beneficieze şi pensionarii cu pensii până în 700 de lei, nu doar cei care au până în 400 de lei. pe de altă parte, ei susţin că ajutoarele alimentare rămân neridicate şi pentru că beneficiarii nu ştiu de acest drept. „Poate ar trebui ca aceste ajutoare să se anunţe şi prin biserici”, a opinat Constantin Piroiu, preşedintele Uniunii Judeţene a Pensionarilor. Vasile Zaharescu, preşedintele Sindicatului Liber al Pensionarilor, însă, a recomandat ca aceste listele cu beneficiarii pensionari să fie trimise către organizaţiile de pensionari, care, astfel, şi-ar putea anunţa mai repede membrii organizaţiei lor.
Pe de altă parte, vârstnicii s-au plâns că oamenii nu pot ajunge până în Nou