O tânără mamă, de numai 20 de ani, a murit după ce a luat mai multe pastile de paracetamol faţă de cât i-a prescris medicul după o operaţie de extirpare a nodulilor benigni de la sâni.
Desiree Phillips şi-a scos la începutul acestui an printr-o intervenţie chirurgicală nodulii mamari benigni. Doctorul ei i-a recomandat după operaţie un tratament care presupunea antibiotice şi paracetamol.
Din cauza durerilor zilnice, tânăra a decis, fără consulte un specialist, să ia mai multe pastile de paracetamol decât i s-a recomandat.
La nouă zile după operaţie, Desiree a fost transportată de urgenţă la spital din cauza durerilor cumplite. Atunci tânăra a aflat că suferă de insuficienţă hepatică.
Medicii au pus-o pe lista de aşteptare pentru transplant de ficat, însă femeia nu a mai rezistat. A murit pe 26 august, într-un spital din Birmingham.
"Probabil că a luat mai multe pastile decât trebuia. Totul părea a fi în regulă apoi, ca din senin, iubitul ei a găsit-o leşinată pe canapea", a declarat tatăl femeii, potrivit Daily Mail.
"Când am aflat că e la spital nici nu ne-a trecut prin cap că ar putea muri. Oamenii nu realizează că dacă iei mai multe pastile decât trebuie îţi e afectat ficatul. Pierzând-o aşa, ne-am pierdut şi o parte din suflet", a mai adăugat acesta.