* nava era în reparaţii, iar cauza probabilă a incendiului este folosirea neglijentă a unui aparat de sudură * nu s-au înregistrat victime, însă pagubele materiale sunt însemnate
Nava de pasageri "Maramureş", aflată la reparaţii în docurile societăţii "Hercules" Brăila, a luat foc ieri după-amiază, probabil din cauza aparatelor de sudură folosite la bord. A fost nevoie de intervenţia a trei echipaje de pompieri pentru ca flăcările să poată fi lichidate. Din fericire, nu s-a înregistrat nicio victimă, focul soldându-se doar cu însemnate pagube materiale. Vasul aparţine societăţii "Navrom" Tulcea, iar firma care efectua lucrările de reparaţii este "Tehnonav" Brăila. Conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea" Brăila ne-a declarat că, dacă se va dovedi că incidentul a fost cauzat de nerespectarea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor (PSI), firma în cauză este pasibilă de amenzi ce pot ajunge până la 200 milioane de lei vechi. Ieri, până la închiderea ediţiei, pompierii încă se străduiau să lichideze complet focarul de incendiu. Se pare că nava respectivă, ce a fost construită în anii '80, a mai luat foc o dată, în urmă cu opt ani, însă atunci nu se afla în portul brăilean, ci la Tulcea. * nava era în reparaţii, iar cauza probabilă a incendiului este folosirea neglijentă a unui aparat de sudură * nu s-au înregistrat victime, însă pagubele materiale sunt însemnate
Nava de pasageri "Maramureş", aflată la reparaţii în docurile societăţii "Hercules" Brăila, a luat foc ieri după-amiază, probabil din cauza aparatelor de sudură folosite la bord. A fost nevoie de intervenţia a trei echipaje de pompieri pentru ca flăcările să poată fi lichidate. Din fericire, nu s-a înregistrat nicio victimă, focul soldându-se doar cu însemnate pagube materiale. Vasul aparţine societăţii "Navrom" Tulcea, iar firma care efectua lucrările de repa