Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dolarul pe val

Publicat in Impact in Gorj, joi 15 decembrie 2011 ·

Raportul dintre euro şi dolar se afla pe o pantă puternic depeciativă, moneda unică coborând ieri sub pragul psihologic de 1,30, la 1,2969 dolari, nivel care se mai întâlnea în ianuarie, după ce pe parcursul anului a urcat aproape de 1,50 dolari.

Deprecierea euro se datorează lipsei unor programe clare, în afara celor de austeritate drastică, care să rezolve ciza profundă a datoriilor publice a statelor din euro-zonă. Pieţele îşi pun acum întrebarea dacă cele trei mari aenţi de rating Standard & Poor’s, Fitch şi Moody’s, vor opera anul acesta sau în 2012 modificări ale ratingurilor ţărilor din euro-zonă. În ciuda evoluţiilor pe pieţele internaţionale, care de obicei produc scăderi ale monedelor emergente, leul s-a mişcat pozitiv faţă de euro, cursul mediu coborând de la 4,3497 la 4,3415 lei. Piaţa s-a deschis în jurul pragului de 4,35 lei, urmate de o scădere spre 4,34 lei, pentru ca apoi să se stabilizeze în apropiere de 4,3450 lei. Este foarte posibil ca BNR să fi reînceput să vândă valută pentru a preîntâmpina deprecierea leului. O evoluţie mult mai spectaculoasă a avut dolarul, al cărui curs a crescut de la 3,2955 la 3,3345 lei, mai sus cu aproape 4% faţă de începutul anului. Cursul francului elveţian a coborât de la 3,5233 la 3,5212 lei. În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe martie la 4,35 iar pe iunie la 4,3660 lei. În regiune, moneda poloneză cobora faţă de euro până la 4,596 zloţi, cea maghiară fiind ceva mai stabilă, 303,6 – 305,8 forinţi/euro. Pe sibex.ro, euro se tranzacţiona pe martie la 1,2989 – 1,307 şi la 1,3013 – 1,3017 dolari pe iunie. Uncia de aur cobora pe decembrie până la 1.6237 dolari, dar creştea pe februrie la 1.640 dolari. Sunt folosite date şi informaţii disponibile până la ora 14:00.

Raportul dintre euro şi dolar se afla pe o pantă puternic depeciativă, moneda unică coborând ieri sub pragul psihologic de 1,3

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: FCSB este din nou campioana României, după ce CFR Cluj a obţinut doar o remiză cu Universitatea Craiova

HotNews acum o ora
Formaţia CFR Cluj a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 2-2, cu Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a opta a play-off-ului SuperLigii, rezultat în urma căruia FCSB câştigă titlul a doua oară consecutiv, relatează News.ro. FCSB va ju

Germania nu va mai face publice detalii despre livrările de arme către Ucraina

HotNews acum o ora
Guvernul german nu va mai face publice detalii ale ajutorului militar pentru Ucraina, a anunțat sâmbătă cancelarul Friedrich Merz, în timpul unei vizite la Kiev, relatează Reuters și Agerpres. Surse familiare cu această chestiune declaraseră că info

Armistițiul dintre India și Pakistan, încălcat după numai câteva ore. Explozii în Kashmir-ul indian

HotNews acum 4 ore
India și Pakistan au convenit sâmbătă asupra unei încetări a focului, însă armistițiul a fost încălcat la numai câteva ori, după ce președintele american Donald Trump, cel care a mediat acordul, anunțase încetarea focului. Încălcările au fost înregi

Hamas a publicat o înregistrare video cu doi ostatici israelieni în viață

Mediafax acum 2 ore
Videoclipul are peste trei minute. În imagini apar doi bărbați care au fost identificați drept Elkana Bohbot și Yossef-Haim Ohana. Aceștia au fost răpiți în timpul atacului comis de Hamas pe 7 octombrie 2023, potrivit Le Figaro. Cei doi bărbați, afl

Trupul neînsuflețit al unui bărbat de 58 de ani, găsit în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, în zona Agigea, județul Constanța

Ziua Constanta acum 4 ore
Trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 58 de ani a fost găsit de polițiști, astăzi, 10 mai 2025, în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, la kilometrul 4, în zona localității Agigea. „La data de 10 mai a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului S

Nicușor Dan, după ce Simion a mulțumit administrației Trump pentru scoaterea României din Visa Waiver: „O trădare inacceptabilă”

HotNews acum 7 ore
Mulțumirile adresate de George Simion administrației Trump pentru scoaterea României din programul Visa Waiver întrucât țara noastră nu ar fi o democrație a provocat o ripostă din partea contracandidatului său, Nicușor Dan, care-i impută liderului A

O femeie a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată, în Eforie Nord. Ce alcoolemie avea

HotNews acum 5 ore
Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie în vârstă de 36 de ani a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie. Ea a fost testată cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 1,64 mg/litru alcool pur în

Papa Leon al XIV-lea a explicat de ce şi-a ales acest nume, şi-a prezentat blazonul şi şi-a anunţat deviza. Ce le-a transmis cardinalilor săi

HotNews acum 2 ore
Papa Leon al XIV-lea a semnalat că va continua viziunea şi reformele Papei Francisc, spunând cardinalilor catolici din întreaga lume că defunctul pontif a lăsat o „moştenire preţioasă” care trebuie continuată, relatează News.ro. Într-o audienţă cu u

Ministerul Educației, anunț pentru perioada campaniei electorale: „Politica este interzisă în școli”

Gandul acum 4 ore
Ministerul Educației a transmis sâmbătă, 10 mai, într-un comunicat că, în timpul campaniei electorale pentru al doilea tur de scrutin, politica în școli este interzisă. Instituția subliniază că acest aspect nu interferează cu studiul domeniului poli

Kremlinul respinge „presiunile” de a accepta un armistițiu: „Încercarea de a ne speria cu sancțiuni e zadarnică. Noi deja ne gândim la ce vom face după ce sunt impuse”

HotNews acum 8 ore
Rusia a respins sâmbătă „presiunile” exercitate asupra ei în vederea acceptării unui armistițiu de 30 de zile în Ucraina, precum și noile „amenințări cu sancțiuni” formulate de puteri occidentale, informează agențiile DPA și Agerpres. Citește și UE

Vremea

București
acum

10°
sâm.

9°/13°
dum.

7°/21°
lun.

7°/15°
mar.

9°/17°
Iasi
acum

10°
sâm.

6°/17°
dum.

5°/11°
lun.

3°/15°
mar.

5°/15°
Constanta
acum

sâm.

10°/14°
dum.

9°/17°
lun.

10°/13°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/11°
lun.

2°/13°
mar.

3°/16°
Timisoara
acum

sâm.

5°/19°
dum.

6°/18°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°