Încercaţi, ca abonaţi individuali la reţeaua de gaze, să nu vă achitaţi factura vreo două luni. Cu siguranţă vi se va opri furnizarea gazelor, indiferent că aveţi o familie numeroasă, cu copii mici sau că aveţi venituri mizere. Încercaţi, ca patron al unui SRL oarecare, să nu vă achitaţi gazele sau sumele cuvenite la bugetul de stat.
Ori nişte facturi către nişte furnizori de marfă. Vi se blochează conturile după câteva luni, iar vreun partener de afaceri mai nerăbdător se duce imediat şi cere insolvenţa firmei dumneavoastră în instanţă. Nici primarul, nici nimeni altcineva nu vă poate ajuta, indiferent în care din situaţiile de mai sus v-aţi afla.
În cazul CET, ca şi în alte situaţii în care implicată este o firmă de stat, lucrurile nu au stat aşa şi nu au evoluat în natura firească a unei relaţii comerciale ori a unei economii libere. CET a fost lăsat să facă datorii la buget cu anii, a fost lăsat să nu-şi achite facturile la gaz şi a tot beneficiat de păsuiri. Dacă CET nu ar fi fost de stat, nu s-ar fi ajuns aici. Dacă acţionarul nu era o autoritate de stat, problema ar fi fost de mult tranşată. CET ar fi fost de mult în insolvenţă, închis şi vândut la fier vechi.
Într-o economie reală, sănătoasă, nimeni nu şi-ar fi permis să nu-şi achite restanţele cu anii. Nici locatarii rău-platnici, nici asociaţiile de proprietari, nici CET-ul şi nici Primăria. Dar întotdeauna, în jurul sistemelor centralizate de încălzire au gravitat interese obscure. Un amalgam de interes economic-electoral care, de fapt, s-a dovedit a fi toxic. Nu s-a găsit încă primarul care să spună "gata, nu mai vreau să permit ca din banii celorlalţi contribuabili să susţin un sistem ineficient. Nu mai vreau să tolerez neplata întreţinerii, nu mai vreau să permit asociaţiilor să facă datorii, nu mai vreau să subvenţionez o marfă adresată doar câtorva mii de căpuşe ale s
