Antrenorul CFR-ului, Jorge Costa, a susţinut că deşi nu mizează pe Cadu, Mureşan şi Weldon, este convins că echipa sa poate învinge şi fără aceştia. Partida cu Astra Ploieşti va avea loc sâmbătă, de la ora 17.00.
„Poate fi o problemă faptul că e ultimul meci şi poate nu toată lumea va fi atât de concentrată cum ar trebui până în ultimul moment. Sper să nu fie cazul şi să fim concentraţi la meci până în ultimul minut.”, a spus antrenorul.
Costa nu mizează pe Cadu, Mureşan şi Weldon, acesta din urmă fiind suspendat pentru 5 etape. Totuşi, el este convins că echipa sa poate învinge şi fără aceştia. „Sunt trei jucători care nu pot juca. După cum am mai spus, opţiuni sunt, am jucători de calitate care ar trebui sa-i suplinească fără probleme pe cei suspendaţi. Nu stă victoria noastră în jucătorii indisponibili”, a mai declarat Costa.
Weldon a primit prea multe etape de suspendare
„Ce ştiu eu până acum este ce am urmărit la televizor, multe variante, dar niciuna concludenta. Pe ce mă pot baza este pe ce mi-a spus el. Din ce mi-a relatat cred că este mult pentru că nu a fost vorba de intenţie.”, a mai spus antrenorul. Partida dintre Astra Ploieşti şi CFR Cluj va avea loc sâmbătă, 17 decembrie de la ora 17.