Punerea la punct a infrastructurii este prioritatea de pe lista administraţiei locale din Ovidiu. Primarul oraşului Ovidiu va da drumul unei investiţii de 700.000 de euro, bani proveniţi din fonduri de mediu, pentru amenajarea unui parc ce va traversa localitatea de-a lungul unei străzi întregi. Tot la capitolul proiecte pentru oraş, autoritatea locală este la câteva zile distanţă de semnarea contractului de finanţare pentru asfaltarea a 37 de străzi din oraş şi pentru efectuarea tuturor lucrărilor adiacente - trotuare, borduri şi scurgeri de apă pluvială. Proiectul se derulează prin Zona Metropolitană, valoarea acestuia ajungând la două milioane de euro. Imediat după ce va fi semnat contractul de finanţare, se va da drumul la procedurile care ţin de scoaterea la licitaţie a contractului. Nu trebuie neglijat nici aspectul politic în contextul comasări alegerilor locale cu cele parlamentare.
Deocamdată nu a fost votat bugetul statului, astfel că nu putem ştii care vor fi fondurile alocate oraşului Ovidiu. Aflăm însă de la edilul Dumitru Bocai sub ce auspicii va debuta 2012 pentru ovideni cu bune şi cu rele, joi de la ora.14.00 la Interviu Online în direct pe www.ziuaconstanta.ro
Realizator: Lavinia Siclitaru
Aşteptăm întrebările dumneavoastră prin formularul de comentarii de la sfârşitul articolului sau la adresa interviu@ziuact.ro.
Întrebările redactiei:
1. Un primar bun ştie să facă proiecte cu bani mulţi, iar un primar foarte bun ştie să facă proiecte şi cu bani mai puţini." In care categorie va incadrati?
O.B.: Un primar foarte bun care face din rahat bici si mai si pocneste. Cu un buget redus, fara sa vand terenuri, sa concesionez terenuri si fara sa primesc sprijin guvernamenal am reusit sa gestionez bugetul astfel incat sa fac in fiecare an cate ceva in oras, astfel incat lumea sa simta prezenta administratiei locale.