La o lună după ce Elodia a fost declarată moartă, poliţistul Cristian Cioacă vrea să pună mâna pe banii din asigurarea de viaţă a soţiei sale. El este considerat, în continuare, principalul suspect de dispariţia avocatei, în urmă cu mai bine de 4 ani.
În urmă cu câteva zile, Cristian Cioacă s-ar fi interesat la o firmă de asigurări care ar fi paşii pe care ar trebui să îi facă pentru a intra în posesia banilor. Este vorba despre o asigurare de viaţă a Elodiei Ghinescu pentru suma de câteva milioane de lei noi, Cioacă fiind beneficiarul poliţiei.
„Cristian Cioacă s-a dus la firma de asigurare şi s-a interesat ce demersuri trebuie să facă pentru a intra în posesia poliţiei de asigurare. Eu am făcut o adresă la fima de asigurare încă din 2008, când Cioacă s-a interesat pentru prima dată, şi i-am înştiinţat că el nu are cum să beneficieze de bani atâta timp cât este cercetat într-un dosar de omor. Până nu se soluţionează acest dosar el nu are dreptul legal de a intra în posesia banilor", a spus avocata familiei Ghinescu, Crina Radu.
Potrivit avocatei Crina Radu, chiar şi băieţelul cuplului, Patrick Cioacă, avea asigurare de viaţă, pentru care Elodia şi mama ei, Emilia Ghinescu, plăteau lunar 5 milioane de lei vechi.
„Banii erau destinaţi pentru studii, fiindcă Elodia îşi dorea că băiatul să studieze în străinătate", a mai spus Crina Radu. Mama Elodiei Ghinescu este stupefiată de demersurile poliţistului.
„Este un nemernic, un criminal şi este strigător la cer ce se întâmplă. Este încă o dovadă că asta a urmărit. A luat şi banii din casă şi cei care mai erau la bănci. Elodia şi-a făcut asigurarea de viaţă înainte de a se căsători cu el şi la beneficiar nu era trecut nimeni, dar în contract exista o clauză din oficiu prin care, în caz de deces, banii revin automat soţului supravieţuitor", spune mama Elodiei, Emilia Ghinescu. Cristian Cioacă nu