Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blaga: BNR a comunicat că România nu are creanţe faţă de Germania

Publicat in Bursa, vineri 16 decembrie 2011 ·

* Senatul nu mai face comisie

Senatul a respins, ieri, propunerea de înfiinţare a unei comisii speciale privind problematica datoriei istorice a Germaniei către România, după ce Vasile Blaga a anunţat că BNR a comunicat că a identificat date suplimentare care indică faptul că România nu are creanţe faţă de Germania.

Proiectul de hotărâre pentru înfiinţarea comisiei a fost respins cu 65 de voturi "împotrivă", 48 de voturi "pentru" şi trei abţineri, potrivit Mediafax.

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, anunţase plenul că Banca Naţională a României (BNR) a trans-mis conducerii acestei Camere legis-lative că a identificat date suplimentare care indică faptul că Româ-nia nu are creanţe faţă de Germania.

Biroul Permanent al Senatului a decis, în 28 noiembrie, să propună plenului o hotărâre privind înfiinţarea comisiei care să analizeze subiectul "datoriei istorice a Germaniei către România".

"Senatul României cere tuturor organelor de stat, instituţiilor şi organizaţiilor să pună la dispoziţia comisiei, în termenul solicitat, orice informaţii şi documente care sunt de natură să servească activităţii acesteia", se arăta în proiectul de hotărâre.

Înfiinţarea comisiei urma să fie aprobată de plenul Senatului.

Conducerea Senatului a luat act, la finele lunii octombrie, de o scrisoare semnată de Radu Golban, economist, în care era semnalată exis-tenţa unei datorii istorice a Germaniei către România, membrii Biroului Permanent hotărând să propună acestei Camere înfiinţarea unei comisii care să analizeze situaţia.

În scrisoarea înregistrată la Senat în 26 octombrie se subliniază că "în perioada subordonării României de către Germania hitleristă s-a încheiat, în 1935, acordul pentru reglementarea plăţilor între Imperiul German şi Regatul României, acordul prin care se stabilea ca plăţile, provenind din schimbul de mărfuri şi din a

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 5 ore
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

Donald Trump, noi amenințări la adresa lui Volodimir Zelenski: „Dacă cineva nu vrea un acord, nu va mai fi prin preajmă mult timp”

Libertatea acum o ora
Donald Trump și-a continuat luni amenințările mai mult sau mai puțin voalate la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe care îl acuză că respinge eforturile sale de a pune capăt războiului.

„Semne concrete de boală psihică” găsite la şoferul care a intrat cu maşina în mulţime la Mannheim

News.ro acum 2 ore
Un şofer a intrat luni cu maşina într-o mulţime în centrul oraşului Mannheim din Germania, omorând două persoane, înainte de a fi arestat de poliţie. „Avem indicii concrete că autorul era bolnav mintal, motiv pentru care ancheta se concentrează asup

„Am un mesaj”. Anunțul lui Nicușor Dan după ce Elena Lasconi a anunțat că nu exclude să iasă din cursa prezidențială în favoarea lui Ilie Bolojan

HotNews acum 4 ore
După ce lidera USR, Elena Lasconi, a declarat că retragerea ei din cursa pentru Palatul Cotroceni în favoarea lui Ilie Bolojan este „negociabilă”, primarul Capitalei, Nicușor Dan, a punctat luni seară că nu există „candidatura” președintelui interim

Trump anunţă că tarifele vamale pentru Canada şi Mexic vor intra în vigoare de marţi. Cum răspund cele două state

Libertatea acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu există nicio şansă ca Mexicul sau Canada să împiedice intrarea în vigoare, marţi, a unor tarife vamale de 25% impuse de SUA, ceea ce a făcut ca pieţele financiare să se clatine în faţa perspec

Investiție uriașă, de 100 de miliarde de dolari. Cel mai mare producător de cipuri din lume vrea să deschidă 5 noi fabrici în SUA. Trump: „E o chestiune de securitate națională pentru noi”

HotNews acum 3 ore
Directorul executiv al Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC), cel mai mare producător de cipuri din lume, a anunțat, luni, că gigantul din industria tehnologiei va investi 100 de miliarde de dolari în SUA, unde vrea să construiască cinci

Ilie Bolojan a discutat la telefon cu secretarul general al NATO, Mark Rutte

Mediafax acum 6 ore
Administraţia Prezidenţială a anunţat că „preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut luni, 3 martie 2025, o convorbire telefonică cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte.” Sursa menţionată a mai spus ce au discutat cei doi lideri. „Î

Traian Băsescu, avertisment sumbru: „Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Problema e că urmăm noi”

HotNews acum 2 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat luni seară că, în cazul în care SUA vor opri sprijinul pentru Ucraina, „nu va mai putea fi vorba de un acord de pace, ci de capitularea” Kievului în fața Rusiei. El a atras atenția, însă, că după acest mom

Nicuşor Dan crede că Volodimir Zelenski a greşit ”intrând într-o retorică” la întâlnirea din Biroul Oval: El avea un obiectiv, să semneze acel acord

News.ro acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la Preşedinţia României, a subliniat că Volodimir Zelenski a greşit în întâlnirea cu Donald Trump, în Biroul Oval, deoarece avea ca obiectiv să semneze acordul privind mineralele. ”A f

Papa Francisc a suferit luni două crize respiratorii „acute”. Ventilaţia mecanică neinvazivă a fost reluată

News.ro acum 6 ore
Papa Francisc a suferit luni două crize de insuficienţă respiratorie acută şi primeşte din nou „ventilaţie mecanică neinvazivă” pentru a-l ajuta să respire, a anunţat luni Vaticanul, relatează AFP şi Reuters. Potrivit ultimului buletin de sănătate p

Vremea

București
acum

mar.

0°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

8°/18°
Constanta
acum

mar.

1°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-4°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
vin.

6°/16°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

8°/17°